În prezent sunt câteva „focare regionalizate” în România, iar câteva județe ocupă podiumul în privința cazurilor la suta de mii de locuitori, a declarat, luni, ministrul de Interne, Marcel Vela.
„E clar că avem o creștere, că avem focare care sunt regionalizate. Dacă ne uităm la cazurile la suta de mii de locuitorui, sunt câteva județe care ocupă podiumul. Dacă ne concentrăm pe a comunica mai bine, a explica cetățenilor din anumite zone că trebuie să respectăm regulile, eu cred că dinamica acestei creșteri se va opri și vom fi într-un platou de siguranță și apoi sper că vom și coborî. (…) Nu vreau să transmitem populației că urmează o stare de urgență, pentru că eu am încredere în cetățeni și cred că vom trece cu bine și peste această provocare”, a declarat ministrul.
Situația din București
Referitor la creșterea din ultimele zile din București, ministrul a declarat că este „o evoluție firească”, motivând că este cea mai mare aglomerare urbană din România. Cu toate acestea, Capitala nu se află pe primul loc la numărul de cazuri pe 100.000 de locuitori.
Întrebat despre posibilitatea de a izola anumte regiuni, Marcel Vela a spus că „orice decizie care se va lua nu se va lua de politicieni, de miniștri. Toate deciziile se iau după o analiză pertinentă făcută de specialiști în epidemiologie și boli infecțioase”.
„Studii alarmiste făcute de un institut din Londra sau specialiști de la vreo facultate cu renume mondial se pot întâmpla, dar nu cred că trebuie să ne ocupăm tot timpul cu tot ce se întâmplă cu studiile unora aplicabile în orice loc”, a adăugat ministrul.
Noi măsuri după intrarea în vigoare a legii privind carantina și izolarea
„Obiectivul nostru este acela de a utiliza toate pârghiile instituţionale pe care le avem la dispoziţie pentru a stăpâni, pentru a ţine sub control epidemia şi pentru a reduce numărul infectărilor. Imediat ce intră în vigoare legea, vom stabili toate măsurile şi toate acţiunile necesare care sunt permise de noua lege, astfel încât să luptăm eficient pentru apărarea sănătăţii şi vieţii românilor.
Nu ne dorim să impunem nicio restricţie suplimentară, nu ne dorim să mai luăm măsuri care să aibă efect negativ asupra economiei”, a declarat, luni, Ludovic Orban, la finalul ceremoniei cu ocazia Zilei Aviației.
S-ar putea impune restricții zonale sau regionale
Raed Arafat a anunţat că nu este exclus să fie impusă măsuri de restricţie în zonele sau regiunile în care se descoperă focare de COVID-19.
Aşadar, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, spune că nu este exclus ca autorităţile să impună măsuri de restricţie ”zonale sau regionale” acolo unde se va constata o creştere alarmantă a numărului de infectări.
În plus, Raed Arafat a mai declarat că sunt zone în care există ”presiune” pe sistemul sanitar şi zone în care numărul de paturi este, în prezent, suficient.