Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, vineri, că a solicitat Jandarmeriei să retragă propunerile referitoare la adunările publice şi a menţionat că acestea nu sunt asumate nici de Ministerul de Interne, nici de Guvern.
”Vreau să precizez că aceste propuneri nu sunt asumate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne şi nici la nivelul Guvernului României. Jandarmeria Română nu are atribuţii de a iniţia proiecte de legi, iar proiectul expus nu este un document al MAI. Într-adevăr este un document de lucru iniţiat de parlamentari cu unele propuneri tehnice pe care Jandarmeria le-a adus în atenţie atunci când s-au pus în dezbaterea participanţilor în cadrul unei întâlniri informale. Am dispus Jandarmeriei Române să retragă toate punctele de vedere avansate la aceste discuţii informale”, a afirmat Marcel Vela vineri, în cadrul unei declaraţii de presă.
Ministrul de Interne a menţionat că va continua să militeze pentru dreptul la libera exprimare şi pentru libera opinie a ”oricărui cetăţean”.
Interdicţiile propuse de Jandarmerie
Jandarmeria a propus unele interdicţii, atât cu privire la locurile în care ar putea avea loc manifestările publice, cât şi în legătură cu modul în care ar urma să se desfăşoare aceste manifestări.
Propunerile au fost aspru criticate de USR.
”Propunerile limitează semnificativ dreptul constituţional al cetăţenilor români de a protesta public şi constituie o palmă dată democraţiei româneşti şi o dovadă că şefii Jandarmeriei nu au înţeles nimic din evenimentele de pe 10 august 2018”, a transmis USR.
”Documentul iniţiat de către Grupul de Lucru din Jandarmeria Română este o palmă dată democraţiei şi conţine prevederi vădit neconstituţionale. Să nu uităm că articolul 39 din Constituţia României, referitor la libertatea întrunirilor, prevede că şi aceste drepturi nu pot fi îngrădite. Este revoltător că la aproape 2 ani de la demonstraţiile din 10 august 2018, Jandarmeria nu pare să fi înţeles încă abuzurile pe care le-a făcut asupra oamenilor care demonstrau paşnic în Piaţa Victoriei. Împreună cu parlamentarii USR, mă voi opune categoric acestui proiect de lege”, a declarat senatoarea USR Silvia Dinică.