Prima pagină » International » Marco Rubio declară că o propunere ucraineană a unui armistiţiu parţial în războiul din Ucraina
Marco Rubio declară că o propunere ucraineană a unui armistiţiu parţial în războiul din Ucraina

Marco Rubio declară că o propunere ucraineană a unui armistiţiu parţial în războiul din Ucraina

10 mart. 2025, 20:36, 3 ,
Redacția BZI în International

Secretarul de Stat american Marco Rubio declară luni că o propunere ucraineană a unui armistiţiu parţial în războiul din Ucraina este promiţătoare, relatează AFP, informează News.ro.

„Nu spun că doar asta va fi de ajuns, dar este genul de concesie necesară pentru a pune capăt conflictului”, le-a declarat el unor jurnalişti cu puţin înainte să sosească la Jeddah, în Arabia Saudită, la negocieri cu reprezentanţi ucraineni, prevăzute marţi.

Secretarul de Stat american şi-a exprimat de asemenea speranţa ca suspendarea ajutorului militar amerian acordat Kievului să fie soluţionată în cadrul acestor negocieri.

„Cred că noţiunea suspendării ajutorului, în mod general, este o problemă pe care sperăm s-o putem soluţiona. Evident, ceea ce se va întâmpla mâine (marţi) va fi hotărâtor în aceastsă privinţă”, anunţă şeful diplomaţiei americane.

Zelenski ar fi de acord cu un armistițiu

Oficiali informaţi cu privire la pregătirile pentru discuţiile din Arabia Saudită dintre ucraineni şi americani au declarat că Ucraina ar urma să propună o încetare parţială a focului cu Rusia în ceea ce priveşte atacurile cu drone şi rachete cu rază lungă de acţiune şi pentru operaţiunile de luptă din Marea Neagră, în speranţa că va determina Washingtonul să revină asupra deciziei sale de a îngheţa schimbul de informaţii şi furnizarea de armament, a scris Financial Times, potrivit news.ro.

„Scopul oricăror negocieri între autorităţile ucrainene şi cele americane din Arabia Saudită va fi, în special, de a conveni asupra reluării asistenţei” SUA, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute Fedir Venislavski, un deputat ucrainean din partidul lui Zelenski şi membru al comisiei de securitate naţională a parlamentului.

Secretarul de stat american Marco Rubio se va afla în oraşul saudit Jeddah de luni până miercuri pentru discuţii, cu misiunea de a „promova obiectivul preşedintelui de a pune capăt războiului Rusia-Ucraina”, a declarat un purtător de cuvânt.

În comentarii făcute duminică la Fox News, Trump nu a menţionat direct discuţiile bilaterale de la Jeddah, dar a declarat că este încrezător că un acord „valoros” privind mineralele va fi semnat cu Kievul în curând. El a respins, pe de altă parte, criticile potrivit cărora ar fi fost relativ moale faţă de Moscova, pe care a ameninţat-o cu sancţiuni săptămâna trecută după suspendarea ajutorului pentru Ucraina.

„Nimeni nu a fost mai dur cu Rusia decât Donald Trump”, a spus şeful Casei Albe vorbind despre sine.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Comentarii
  • Minciuni Vacaresti !

    Ce sens are continuarea trimiterii de arme in Satania Ucraina daca se vrea pace ?

    Iarasi vor sa castige timp spurcatii ca apoi sa atace rusia !

    Rusia trebuie sa termine ce a inceput: DERATIZAREA pana la pamant viu !

    Cu shobolanii spurcatii ucigashi de copii nu poti face nicio intelegere niciodata pentru ca intotdeauna shobolanii bnazisti incalca orice intelegere !

    Clonatul D.Tramp vrea doar bani, resurse si aur ca sa scape Vacaria Nazista SUA de FALIMENTUL IMINENT, dar pana in vara SUA Company Rockefeller Anunnaki va fi scoasa la mezat de creditori.

    Vacaria SUA nici nu stii cat de dezmembrata o sa fii !

    SUA, UE, NATO, ONU, FMI, BM, OMS si alte organizatii sataniste nu vor mai exista peste 3 ani !

  • La pasa vine un arab,
    Cu ochii stinsi, cu graiul slab.
    Sunt, pasa, neam de beduin,
    Si de la Bab-el-Mandeb vin
    Sa vand pe El-Zorab.

    „O mie de techini primesti? ” –
    „O, pasa, cat de darnic esti!
    Mai mult decat in visul meu!
    Sa-ti rasplateasca Dumnezeu,
    Asa cum imi platesti!

    Si te vor duce la razboi, .
    Sa mori tu, cel crescut de noi!..
    Ia-ti banii, pasa! Sunt sarac
    Dar fara cal eu ce sa fac;
    Da-mi calul inapoi! „.

    Se-ncrunta pasa: „Esti nebun?
    Voesti, pe ianiceri sa-i pun
    Sa te dea cainilor? Asa!
    E calul meu, si n-astepta
    De doua ori sa-ti spun! „.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iunie 2026
25 iunie 2026