Prima pagină » Razboi în Ucraina » Marea Britanie și Germania vor efectua misiuni NATO la granița cu Rusia
Marea Britanie și Germania vor efectua misiuni NATO la granița cu Rusia

Marea Britanie și Germania vor efectua misiuni NATO la granița cu Rusia

06 mart. 2023, 14:20,
în Razboi în Ucraina

Piloţii britanici sunt pregătiţi să efectueze misiuni comune de poliţie aeriană în Estonia alături de forţele aeriene germane, ceea ce constituie o premieră, în timp ce Marea Britanie urmează să preia de la Germania conducerea misiunii NATO în Estonia, care se învecinează cu Rusia, transmit luni, 6 martie, DPA şi PA.

Forţele aeriene regale (Royal Air Force, RAF) şi avioane Typhoon ale armatei aerului germane vor lua parte la primele misiuni ‘integrate’ de acest gen, în timp ce ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a salutat această demonstraţie de „unitate” a Alianţei Nord-Atlantice. Potrivit Ministerului britanic al Apărării, aproximativ 300 de membri ai RAF vor sosi în curând în Estonia, Marea Britanie urmând să conducă poliţia aeriană a NATO timp de patru luni, începând cu aprilie.

Reprezentanții Germaniei și Marii Britanii dau detalii despre misiunile de patrulare

Invazia rusă în Ucraina a reaprins îngrijorările în ţările vecine cu Rusia, inclusiv în Estonia, cu privire la ambiţiile lui Vladimir Putin şi la următorii paşi ai acestuia. În acest sens, Ben Wallace a declarat: ‘Personalul nostru RAF în Estonia îşi asumă un rol vital, asigurând securitatea cerului Europei şi consolidând prezenţa NATO în Europa de Est. Operaţiunile comune de acest tip demonstrează forţa şi unitatea alianţei NATO, precum şi hotărârea noastră comună de a menţine pacea şi securitatea în întreaga regiune’.

La rândul său, comandorul Scott Maccoll, comandantul Aripii aeriene expediţionare 140 (140 Expeditionary Air Wing), a remarcat marea ‘premieră’ între forţele aeriene ale celor două ţări. ‘Lucrăm împreună de ceva timp şi gradul nostru de cooperare a atins acum un nou nivel’, a spus el.

‘Continuă să fie o plăcere absolută să lucrăm cu aliaţii noştri germani în privinţa tuturor aspectelor misiunii, de la mentenanţă şi operarea avioanelor cu reacţie la activităţile de planificare şi logistică’, a adăugat comandantul Scott Maccoll, întrebând retoric: ‘Ce modalitate mai bună de a demonstra forţa şi unitatea alianţei NATO decât prin operaţiuni comune de succes, cum ar fi aceasta?’ Ministerul britanic al Apărării a declarat că misiunea face parte din angajamentul Regatului Unit faţă de Estonia, membră a NATO.

De cealaltă parte, locotenent-colonelul Christoph Hachmeister, comandantul detaşamentului german, a declarat: ”Să lucrăm împreună cu aliaţii noştri din Royal Air Force într-o misiune directă este ceea ce am aşteptat cu nerăbdare de când am început această misiune”. ‘Acum putem să ne demonstrăm interoperabilitatea în aceste vremuri dificile pentru a ne proteja partenerii baltici şi flancul estic al NATO’, a subliniat acesta.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026