Prima pagină » International » Maria a murit la bordul avionului prăbușit la Londra. Tânăra asistentă era chiar în prima zi de serviciu

Maria a murit la bordul avionului prăbușit la Londra. Tânăra asistentă era chiar în prima zi de serviciu

15 iul. 2025, 13:04,
Redacția BZI în International

Maria, o tânără asistentă în vârstă de 31 de ani, a murit la bordul avionului specializat în evacuări medicale prăbușit la Londra. Alături de aceasta și-au pierdut viața încă trei persoane, între care pilotul și copilotul aparatului de zbor. Anterior accidentului aviatic, Maria, care avea cetățenie germană, lucrase în sectorul medical public.

Un nou incident aviatic, produs la Londra de această dată, în care a fost implicat un aparat de zbor destinat evacuarilor medicale sau transportului de organe. Toate cele patru persoane aflate la bord și-au pierdut viata în urma coliziunii urmate de o explozie.

Maria a murit la bordul avionului prăbușit la Londra

O asistentă aflată în prima zi de muncă s-a numărat printre victimele avionului prăbușit în aeroportul din Londra. Maria Fernanda Rojaz Ortiz, în vârstă de 31 de ani, este un cetățean german, născut în Chile. Aceasta a lucrat, anterior, în sectorul medical public.

Alături de asistenta de origine germană, printre victime s-au numărat și pliotul și copilotul care proveneau din Olanda. Avionul era operat de compania Zeusch Aviation, care este specializat în evacuări medicale și are baza la aeroportul Leystad din Olanda. Compania a transmis că „sprijină activ autoritățile cu investigația”.

Prietena Mariei, Anna Smith, a dezvăluit că asistenta se căsătorise în luna februarie 2024 și era una dintre cele mai bune persoane pe care o cunoștea, cu „un sufelt bun”, potrivit BBC.

„Era foarte generoasă, alegerea sa în materie profesională reflecta acest lucru. A fost atât de entuziasmată pentru acest loc de muncă, era prima sa zi”, a declarat Smith.

Prietenii săi au desfășurat o campanie de strângere de fonduri pentru a repatria trupul asistentei în Chile, astfel încât aceasta să poată fi înmormântată alături de tatăl ei.

Premierul Marii Britanii, omagiu pentru victimele accidentului aviatic

„Era atât de drăguță, deschisă și amuzantă. Își dorea să facă mult mai multe lucruri cu viața ei. Toată lumea se confruntă cu un moment greu acum. Nu ne vine să credem că este real”, a mai mărturisit Smith.

Premierul Marii Britanii, Keir Starmer, a adus un omagiu victimelor accidentului aviatic.

„Este o veste îngrozitoare că patru persoane și-au pierdut viața în avionul care s-a prăbușit la aeroportul Southend. Sunt alături de familiile lor și de cei dragi. Vreau să mulțumesc, de asemenea, personalului de urgență care s-a aflat la fața locului”, a declarat Starmer.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 august 2026
23 august 2026