Prima pagină » International » Marea Britanie a inițiat tratativele pentru aderarea la Parteneriatul Trans-Pacific
Marea Britanie a inițiat tratativele pentru aderarea la Parteneriatul Trans-Pacific

Marea Britanie a inițiat tratativele pentru aderarea la Parteneriatul Trans-Pacific

17 iun. 2020, 22:15,
în International

Premierul britanic Boris Johnson şi secretarul său pentru comerţ internaţional Liz Truss au anunţat miercuri iniţierea tratativelor cu Australia şi Noua Zeelandă pentru încheierea unui acord comercial aplicabil după 31 decembrie, când Regatul Unit încheie perioada de tranziţie post-Brexit, dorind de asemenea să se alăture unui acord lărgit al Parteneriatului Trans-Pacific, relatează agenţiile Reuters şi EFE potrivit Agerpres.

Într-o înregistrare video postată pe contul său de Twitter, premierul Johnson a evidenţiat marea cantitate de mărfuri ce sunt comercializate între Regatul Unit, Australia şi Noua Zeelandă chiar şi în condiţiile inexistenţei unui acord de liber schimb în prezent.

”Astăzi ne anunţăm intenţia de a urmări aderarea la Parteneriatul Trans-Pacific (CPTPP), una dintre cele mai largi zone comerciale ale lumii”, a declarat secretarul său britanic pentru comerţ internaţional Liz Truss.

În prezent, acest acord comercial reuneşte 11 state, respectiv Canada, Australia, Japonia, Mexic, Noua Zeelandă, Singapore, Malaezia, Peru, Chile, Vietnam şi Brunei.

Odată ce va fi deplin implementat, acest acord de liber schimb va reprezenta o piaţă de 495 de milioane de consumatori şi 13,5% din PIB-ul global.

Potrivit lui Liz Truss, obţinerea unui acord cu ”vechii prieteni” Australia şi Noua Zeelandă va permite ”atingerea obiectivelor Brexitului”. ”Pivotarea către Asia-Pacific ne va diversifica schimburile comerciale, ne va creşte rezilienţa lanţurilor de aprovizionare şi va diminua vulnerabilitatea Regatului Unit în faţa şocurilor economice şi politice în anumite părţi ale lumii”, explică oficialul britanic.

Guvernul de la Londra negociază de asemenea acorduri de liber schimb cu SUA şi Japonia care să fie aplicabile după 31 decembrie, când se încheie perioada de tranziţie post-Brexit în care Regatul Unit trebuie să aplice regulile Uniunii Europene.

Continuă şi negocierile pentru un acord de liber schimb cu UE, dar acestea decurg anevoios, guvernul de la Londra refuzând solicitarea Bruxelles-ului ca în cadrul viitoarei lor relaţii Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar în domenii precum concurenţa, mediul sau fiscalitatea.

Marea Britanie anunță măsuri extreme, după Brexit: Se închide robinetul pentru imigranți

Regatul Unit va ‘închide robinetul’ pentru străinii slab calificaţi şi le va solicita tuturor lucrătorilor calificaţi care doresc să vină în această ţară să aibă oferte de muncă ferme şi să îndeplinească cerinţe salariale şi de cunoaştere a limbii engleze, potrivit regulilor care se vor aplica din 2021, transmite Reuters.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la finalul lunii ianuarie, dar până la 31 decembrie 2020 este în vigoare o perioadă de tranziţie, în care se produc puţine schimbări comparativ cu perioada ante-Brexit.

”Noul nostru sistem de imigraţie va închide robinetul pentru forţa de muncă ieftină, slab calificată”, a scris duminică ministrul de interne britanic Priti Patel în cotidianul The Sun.

”Începând de anul viitor, toţi lucrătorii calificaţi vor trebui să obţină puncte suficiente pentru a munci în Regatul Unit. Ei vor trebuie să vorbească engleza, să aibă o ofertă fermă de muncă şi să îndeplinească cerinţele salariale”, a adăugat Patel.

În prezent, cetăţenii UE pot circula liber între statele membre, ceea ce i-a determinat pe unii britanici să voteze pentru Brexit la referendumul din 2016 într-o încercare de a reduce numărul străinilor care sosesc în Regatul Unit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 decembrie 2024
13 decembrie 2024