Prima pagină » Cancan ultimă oră » Marian Godină va deveni tată pentru prima oară. Cum a făcut anunțul

Marian Godină va deveni tată pentru prima oară. Cum a făcut anunțul

16 ian. 2022, 14:40,
în Cancan ultimă oră

Familia Godină se mărește. Polițistul a anunțat pe pagina sa de Facebook că soția sa așteaptă un copil.

Marian și Georgiana sunt căsătoriți de câțiva ani, iar anul acesta vor deveni părinți pentru prima dată. Postarea lui Godină în care a dat vestea cea mare a devenit, în scurt timp, virală. Internauții i-au felicitat și i-au urat viitoarei mămici sarcină ușoară.

Marian Godină a anunțat că va fi tată

Printr-o postare pe Facebook, cel mai cunoscut polițist din România a anunțat că va deveni tată pentru prima dată. Toată lumea l-a felicitat, inclusiv nașul de cununie, Traian Berbeceanu. Unii internauți au fost puși pe șotii și i-au transmis lui Godină că speră ca bebelușul să semene cu mama lui. Marian și Georgiana Godină vor avea o fetiță.

Pentru că suntem prea mulți băieți pe metrul pătrat în ogradă, am vorbit cu barza să ne aducă anul ăsta o fetiță. Pentru că barza nu ne-a răspuns, am vorbit cu bărzoiul și a rezolvat el, a scris Godină pe Facebook.

Marian Godină și Georgiana s-au căsătorit în vara anului 2018. Cei doi formează unul dintre cele mai frumoase cupluri de persoane publice din România. Mai nou lucrează împreună la un proiect de tip vlogging pe canalul de Youtube al polițistului.

Oricum nu prea dormeai noaptea. Eh, ce să vezi? Acum n-o să mai dormi nici ziua. Felicitări!, i-a scris un internaut lui Godină la postarea în care anunță că va deveni tată.

Cum a devenit cunoscut Marian Godină

Marian Godină a devenit cunoscut în România, după postările pe care le-a făcut în mediul online cu privire la activitatea sa de polițist și nu numai. Acestea au devenit virale, iar ulterior Godină a scris câteva cărți la fel de bine primite de către public.

A lucrat din 2006 ca polițist la Rutieră, după care a fost transferat, la cererea sa, de la Poliția Română la Serviciul de Acțiuni Speciale Brașov (2017). El este căsătorit cu Georgiana, o tânără de 29 de ani care îl va face tată pentru prima oară. Soții Godină sunt mari iubitori de animale, motiv pentru care au în curtea lor din Brașov, doi câini și două alpacale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`