Prima pagină » Actualitate » Marius Budăi îi liniștește pe vârstnici: „Nu sunt probleme în acest an cu plata pensiilor şi nici în 2023”
Marius Budăi îi liniștește pe vârstnici: „Nu sunt probleme în acest an cu plata pensiilor şi nici în 2023”

Marius Budăi îi liniștește pe vârstnici: „Nu sunt probleme în acest an cu plata pensiilor şi nici în 2023”

12 dec. 2022, 23:59, 1 ,
în Actualitate

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că nu sunt probleme în acest an cu plata pensiilor şi nici anul viitor nu vor fi, însă a menţionat că banii vor ajunge la pensionari cu câteva zile mai târziu, din cauza unor proceduri tehnice, anunță Agerpres.

„Aţi văzut discuţia din comisie pe tot ceea ce înseamnă acel procent 9,4%, când inclusiv cu cifrele în faţă au continuat să ne mintă. Nu sunt probleme în acest an cu plata pensiilor şi nici în 2023 nu vor fi probleme cu plata pensiilor, aşa cum arată bugetul actual. Va fi ca în fiecare an, începutul de an cu deschiderea de conturi, plăţile vor începe undeva pe 3-4 ianuarie, cu o comprimare a timpului, astfel încât, în calendarul asumat, la fel cum s-a întâmplat şi anul acesta în luna ianuarie, să fie plătite pensiile (…), se va lucra şi în weekend şi seniorii României, cei care încasează pensiile în numerar, vor primi pensiile acasă într-un calendar stabilit. Nu vor fi întârzieri majore, doar acele câteva zile de deschidere de conturi de proceduri bugetare, pe care le întâmpinăm la început de an”, a precizat Budăi.

Marius Budăi: „Reglementările sunt deja gata”

În ceea ce priveşte reglementările pentru pensiile speciale, ministrul Muncii a spus că acestea sunt „deja gata” şi mai aşteaptă un răspuns final de la Comisia Europeană, subliniind că va fi un proiect ce va fi dezbătut în Parlament şi „agreat de toţi cei interesaţi”.

„Toate prevederile din cadrul acestui jalon sunt respectate în actuala propunere. Reglementările sunt deja gata, am preferat ca, înainte de a depune legea în Parlament, să discutăm transparent şi eficient cu Comisia Europeană (…). Eu pe parcursul acestui an, cu aprobarea coaliţiei politice care susţine Guvernul, am discutat cu toţi cei interesaţi. Comisia Europeană ne-a mai solicitat nişte date suplimentare, datele le-am solicitat de la sistemele respective, le-am pus la dispoziţia Băncii Mondiale care are la dispoziţie câteva zile pentru modelare, ulterior le discutăm cu Comisia Europeană. Data la care trebuie să fie aprobată este dată de următoarea cerere de finanţare, dar proiectul este pe final. Voi avea discuţii şi astăzi şi mâine, cum am avut şi săptămâna trecută (…). Înaintăm sigur spre aprobarea unui proiect, îmi doresc ca acest proiect să fie dezbătut în Parlament, va avea avizele necesare, ne-am asigurat că asigurăm independenţa justiţiei şi cu siguranţă proiectul va fi depus şi dezbătut în Parlament, dar va fi un proiect care să fie agreat dinainte de toţi cei interesaţi şi în special de Comisia Europeană, aşteptăm OK-ul final”, a menţionat Budăi.

Ministrul Muncii, despre alocații

Cât despre alocaţii, ministrul a afirmat că acestea vor creşte de la 1 ianuarie 2023, cu rata inflaţiei.

„Alocaţiile cresc de la 1 ianuarie, cu rata inflaţiei au crescut anul acesta. Mai avem acest rest pe care îl vom decide în acest an, când şi cum îl vom acorda. Pentru cei care au deja la 600 de lei, şi la 274 lei se va indexa exact cu 5,2%”, a conchis Budăi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan indică o posibilă afecțiune cardiacă nediagnosticată. Fostul fotbalist a murit la 44 de ani, după ce i s-a făcut rău într-un lac din județul Sibiu. Noi informații au apărut în ancheta privind decesul fostului internațional Gabriel Mureșan. Potrivit concluziilor preliminare ale medicilor legiști, publicate de România […]
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist
Comentarii
  • Domnule Ministru Budai te rog sa respecti legea care prevede ca, pensiile se indexeaza anual cu rata inflatiei si 50%din salariul mediu brut pe economie. Conform legii punctul de pensie trebuia sa fie majorat din 2019 asa ca, nu va mai bateti joc de pensionari. O sa vina vremea cand si dv veti fi pensionar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 iulie 2026
16 iulie 2026