Prima pagină » National » Marius Budăi, informații de ultimă oră despre pensiile românilor: „Am avut discuții extrem de bune”
Marius Budăi, informații de ultimă oră despre pensiile românilor: „Am avut discuții extrem de bune

Marius Budăi, informații de ultimă oră despre pensiile românilor: „Am avut discuții extrem de bune”

16 mai 2023, 23:22,
în National

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat la Antena 3 CNN în ce stadiu sunt discuțiile cu Comisia Europeană cu privire la pensiile românilor.

Ministrul Muncii și cel al Fondurilor Europene încearcă să convingă oficialii Comisiei Europene să renunțe la procentul de 9,4% din PIB stabilit în PNRR pentru pensii, ca să poată fi reglate inechitățile din sistemul național, dar și pentru o nouă lege a pensiilor.

Marius Budăi: „Au apreciat și am transmis mesajul viitorului premier al României”

Întrebat care este stadiul discuțiilor Marius Budăi, ministrul Muncii, a spus că au vorbit inclusiv cu domnul Comisar de Muncă și cu Tehnicul de la Comisia Europeană și susține că a fost apreciat faptul că „suntem cu amendamentele aprobate la Senat”.

„Veste bună pentru actualii seniori ai României și pentru viitorii seniori ai României. Am avut discuții extrem de bune atât pe parcursul zilei de ieri, cât și pe parcursul zilei de astăzi. Am discutat inclusiv cu dl. comisar de muncă, am discutat cu tehnicul de la Comisia Europeană. Este foarte important că s-a apreciat că suntem cu amendamentele aprobate la Senat legea pensiilor speciale într-o direcție foarte bună și cu ce am propus până acum.

Au apreciat și am transmis mesajul viitorului premier al României, președintele PSD, Marcel Ciolacu, de determinare de a rezolva această problemă și de a nu pune în pericol, nici sub o formă, din cauza acestei reforme, atragerea de fonduri atât necesare pentru dezvoltare a României. Mai aveam câteva aspecte de rezolvat”, a transmis Marius Budăi.

Marius Budăi: „Suntem cu temele făcute, mai avem câteva aspecte de îmbunătățit”

De asemenea, Marius Budăi a transmis că face orice este necesar pentru a rezolva această problemă și spune că se renegociază și chestiunea cu pensiile din PNRR.

„Am stabilit foarte clar că până luni vor mai primi un document de la noi care conțin aspectele tehnice discutate de noi astăzi, după care s-a agreat foarte clar, indiferent de oră de zi, de weekend lucrătoare nelucrătoare, vom avea atâtea video-call-uri și atâtea întâlniri până vom rezolva această problemă. Se renegociază această chestiune cu pensiile din PNRR, categoric da.

Cu promisiunea noastră că, la fel cum în calitate de ministru al Muncii, am procedat până acum și probabil ăsta a fost atuul meu ca ministru, că până la reformele de până acum, că a fost vorba de pilonul doi de pensii, că a fost vorba de venitul minim de excluziune, nu am supus aprobării Parlamentului nimic până nu am agreat cu Comisia Europeană și important este de precizat că sunt extrem de deschiși la discuții pentru a rezolva aceste probleme.

Referitor la pensiile speciale, am agreat anumite aspecte pe care să le îmbunătățim, anumite măsuri de tranziție pe care le putem lua pe viitor. Suntem cu temele făcute, mai avem câteva aspecte de îmbunătățit”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi la Antena 3 CNN.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Încă o crimă comisă de un român șochează! Victor și-a ucis cel mai bun prieten și i-a ascuns cadavrul
Un alt român șochează Italia: Victor l-a ucis cu sânge rece pe cel mai bun prieten al său, Vincenzo, iar motivul pentru care a făcut asta a ieșit la iveală abia după o lună în care victima era căutată cu disperare. Un caz cutremurător zguduie din nou Italia, iar în centrul lui se află o […]
Încă o crimă comisă de un român șochează! Victor și-a ucis cel mai bun prieten și i-a ascuns cadavrul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 aprilie 2026
23 aprilie 2026
Articole similare