Prima pagină » Actualitate » Marius Dănuţ Caraşol, condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare
Marius Dănuţ Caraşol, condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare

Marius Dănuţ Caraşol, condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare

17 feb. 2020, 20:30,
în Actualitate

Fostul şef Transelectrica Marius Dănuţ Caraşol a fost condamnat, luni, de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare. Dănuţ Caraşol este acuzat că a folosit documente false care atestau studiile necesare pentru angajarea în companie. Decizia nu este definitivă.

Vă amintim că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) s-a autosesizat în cazul fostului director de la Transelectrica, acuzat că şi-a falsificat diploma de inginer, au declarat surse judiciare, procurorii verificând dacă există fapte de natura penală. Marius Danut Carasol a fost revocat de către Consiliul de Supraveghere al Transelectrica din funcţia de preşedinte al Directoratului companiei şi din funcţia de membru al Directoratului. Claudia Gina Anastase este noul preşedinte al Directoratului Transelectrica şi CEO al companiei, după revocarea lui Marius Danut Carasol din funcţii, a informat compania.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct
Statele Unite au programat pentru 3 decembrie execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, condamnat pentru uciderea a 13 persoane la Fort Hood, în 2009. Pentagonul intenționează să permită publicului să urmărească evenimentul în direct. Statele Unite au programat pentru 3 decembrie 2026 execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, fost maior al […]
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
10 octombrie 2026
10 octombrie 2026