În urma numeroaselor dezbateri privind extinderea proiectului urbanistic Palas în zona Sf. Lazăr, Marius Eugen Ostafciuc a făcut o postare prin care își exprimă concluziile cu privire la acest proiect. Acesta consideră că trebuie puse în balanță toate variantele pentru a vedea în ansamblu care sunt oportunitățile.
„Am asistat astăzi la dezbaterea publică privind extinderea proiectului urbanistic Palas în zona Sf. Lazăr, dezbatere care a tinut peste 4 ore si care a avut loc la Primăria Iași. Au fost numeroase teme de discuții pe aceast PUZ, atât din partea dezvoltatorului acestui proiect, cât și din partea celor care au solicitat lămuriri. Principalul aspect ce trebuie semnalat în urma acestei dezbateri ține de faptul că lucrurile trebuie puse în balanță pentru a se vedea toate oportunitățile.
Vorbim atât de o dezvoltare armonioasă a orașului, o dezvoltare care poate aduce și un plus în economia orașului, dar pe de altă parte, trebuie cântărit și avut în vedere protejarea monumentelor din zona centrală și a zonelor locuibile care pot afecta cele 146 de familii aflate in vecinatatea ansamblului Palas. Este cât se poate de clar că pentru ca un astfel de proiect să poată fi demarat este nevoie de discuți ample și toate părțile să fie ascultate, pana vor ajunge la un consens. Palas nu inseamna numai cateva mii de locuri de munca, spatii comerciale , birouri si o dezvoltare modernă a orașului. Este cred ceea ce putem numi o proiecție a viitorului acestui oras dar nu putem să plătim orice preț pentru aceasta dezvoltare.
Trebuie să ne gândim și la vecinii acestui ansamblu, la soluții de trafic cat mai eficiente, la punerea în valoare a unor monumente care există de câțiva ani buni pe aceste meleaguri, tocmai pentru a avea o dezvoltare progresivă si armonioasă. Stau si ma intreb ce spuneau Adevărat locuitorii Iașului din anul 1906-1925 cand a fost gata actuala construcție a Palatului Culturii cu siguranta au fost uimiți de o clădire care avea 55 metri înălțime in mijlocul orașului, atunci cand majoritatea caselor din jur nu depășeau 6 metri, fiind cea mai înaltă clădire din oraș, cu cea mai mare amprenta la sol.
Astăzi dupa aproape 100 de ani se pare ca avem dilema unei noi provocări daca putem depăși înălțimea Palatului Culturii din Iași. Vocile conservatoare striga ca in nici un caz iar moderniști abia așteaptă blocuri cu regim de înălțime foarte mare.
Într-un final va trebui să ne decidem !”, a declarat Marius Eugen Ostaficiuc.