Marius Ostaficiuc, liderul PSD Iaşi consideră că sunt necesare clarificări în privința amânării împrumutului de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
„Primăria municipiului Iaşi se pregăteşte de un nou împrumut de zeci de milioane euro de la o bancă europeană pentru mai multe investiţii publice. Municipiul are nevoie de investiţii, Iaşul trebuie să crească, însă acest lucru trebuie făcut într-un mod clar, cu o viziune de ansamblu şi mai ales prin consultarea tuturor celor implicaţi şi în deplină reprezentare legală.
Primarul Mihai Chirica vrea să împrumute 21 milioane euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru trei obiective anunţate numai de el, depoul CTP din Dacia, modernizarea cinematografului „Dacia” şi reabilitarea termică a mai multor unităţi de învăţământ.
Pentru negocierea unui asemenea împrumut primarul Chirica avea nevoie de un mandat special de reprezentare a Consiliului Local Iaşi. Dummnealui are o reprezentare generală a municipiului Iaşi prin calitatea de primar, dar în negocierea financiară cu altă entitate, avea nevoie de un mandat special pe care nu l-a avut. Putem aprecia că toate negocierile purtate până acum ar putea fi lovite de nulitate. Consilierii municipali pot desemna pe primar sau pe oricare alt consilier să reprezinte Consiliul Local Iaşi în negocierea cu banka(în cazul de fata BERD).
Repet, Iaşul are nevoie de investiţii, însă toate acestea trebuie puse acum în balanţă. Nu am văzut deloc vreo dezbatere publică care să vină în sprijinul acestor proiecte. Categoric că Iaşul are nevoie de modernizarea transportului public, însă şi acest lucru trebuie făcut în anumite condiţii. Accesarea unui împrumut de 15 milioane de euro pentru modernizarea depoului din Dacia, împrumut pentru care primăria va plăti în următorii ani trebuie făcut în urma unei analize amănunţite. În acest caz era absolut necesară o dezbatere publică pentru a fi identificate şi alte chestiuni ce ţin de transportul public din municipiul Iaşi.
Se tot aruncă pe piaţa un hub de transport în zona Fortus. Primăria are o bucată din fostul colos industrial şi a tot avansat diverse proiecte şi propuneri care până acum s-au dovedit a fi apa de ploaie.
Cinematograful Dacia a intrat în patrimoniul primăriei acum circa trei ani. De atunci şi până acum s-a tot tras de timp, iar noua modalitate pentru reabilitare văd că ajunge tot la un împrumut bancar.
Să fie oare o coincidenţă că se aflăm totuşi într-un an electoral? Chiar dacă alegerile locale s-au dus spre toamna nu este cazul să punem deoparte banii de campanie de pe acum. Primarul Chirica lasa impresia că a făcut acest împrumut tocmai pentru a avea muniţie electorală în anul alegerilor locale.Apoi, în ceea ce priveşte unităţile de învăţământ, lista cuprinde şi o unitate privată, Colegiul Waldorf. Chiar dacă terenul este al primăriei, unitatea este entitate privată. Atunci când a fost dată în administrare clădirea, reprezentanţii şcolii private au promis investiţii m asive. Unde sunt avele investiţii? Şi nu vorbim de o perioadă de 2-3 ani, ci de una pe termen lung, entitatea privată urmând a beneficia de acest proiect vreme îndelungată şi cu siguranţă nu vor scădea taxele de şcolarizare pentru că Primăria Iaşi a reuşit reabilitarea clădirii. În ce bază s-a făcut selecţia unităților de învățământ ?? Este o situație de ambiguitate în care ne-a adus domnul primar, care s-a consultat probabil doar cu voinţa sa, în mod exclusiv !
Aleşii locali PSD analizează oportunitatea de a cere amânarea acestui proiect de hotărâre din şedinţa ordinară ce va avea loc mâine şi aşteaptă răspunsurile primarului să aducă clarificările necesare!”, a declarat Marius Ostaficiuc.