Local

Marșul Unirii, la Iași: ,,Basarabia e România”

Publicat: 24 ian. 2020

Unioniști de pe ambele maluri ale Prutului și-au dat întâlnire la Iași, de Ziua Unirii Principatelor Române. Aceștia marchează data de 24 ianuarie printr-un marș al Unirii.

„Basarabia e România”, ,,Unire”, ,,România n-a avut graniță la Prut”, ,,Același sânge, aceeași țară, români am fost cu toții odinioară”, ,,Chișinău și București, două inimi românești”, ,,România Mare în vechile hotare” sunt câteva dintre mesajele scandate de unioniști.

Cu steaguri tricolore, bannere și pancarte cu chipul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, participanții la marș au defilat prin centrul orașului celor trei Uniri.

Unioniștii au făcut un mic popas în dreptul Mânăstirii Sfinții Trei Ierarhi, unde se află, din 1945, aduse de la Ruginoasa, osemintele lui Cuza.

Un moment emoționant al manifestației l-a reprezentat intonarea imnului național al României.



loading...

Comentarii
  • Ai dreptate, Dane! Dacă sunt două grupuri, unul de români și unul de ruși / ucraineni etc. (adică grohăitori de limbă rusă), atunci orice basarabean intră automat în grupul de grohăitori și nici nu se uită la grupul de români, deși are cetățenie română. Noi, românii din Moldova istorică, dorim să se stopeze, să se oprească micul trafic de frontieră cu RM. Sunt pline piețele din Iași și Botoșani de vânzători ambulanți basarabeni, care vând produse alimentare de calitate îndoielnică, iar mai pe secret țigări, alcool și alte produse interzise de a fi trecute în România. În Iași și zona metropolitană Iași, locuiesc cam 40.000 de basarabeni (au cumpărat apartamente sau și-au făcut case). Am 2 vecini basarabeni în cartier și știu despre ce vorbesc. Ăștia sunt și vor fi mereu spioni FSB, adică ai serviciilor secrete ruse. Unul din ei, văzând la TV că rușii au construit nu știu ce rachetă teribilă, a intrat în transă de fericire și a început să-i bârfească pe americani și pe români. Când a văzut reacția ieșenilor prezenți, a dat-o la întors. Deci să se anuleze cetățenia română tuturor basarabenilor care într-un fel sau altul afectează România, pe români și pot deveni spioni FSB, dacă nu sunt deja. Băsescu și pmp-ul lui au mai puțin de 5% din intențiile de vot ale românilor, tocmai datorită legăturilor pe care le au cu basarabenii. Iar la alegerile trecute, 3 – 4% le-au obținut de la alegători basarabeni.

Adauga un comentariu