Prima pagină » Actualitate » Mărturiile salvamontiștilor care au intervenit în Munții Făgăraș, după ce un turist a murit și un altul s-a blocat într-un perete

Mărturiile salvamontiștilor care au intervenit în Munții Făgăraș, după ce un turist a murit și un altul s-a blocat într-un perete

13 aug. 2021, 15:15,
în Actualitate

Unul dintre salvamontiștii care au intervenit în Munții Făgăraș după ce un turist s-a blocat într-un perete, iar un altul a murit după ce s-a prăbușit, în noaptea de miercuri spre joi, a povestit în amănunt episodul incidentului.

Detaliile reliefează adevărata dimensiune a situației, generată de îndrăzneala turiștilor de a se aventura pe traseul montan la momentul nepotrivit.

„Mara primește un apel de la colegii de la Sibiu în care i se comunica despre un accident la lacul Călțun, cu două persoane ce cățărau în peretele Caltunului: una a căzut, cealaltă e blocată în perete. Pare o glumă la prima vedere: cine cățără noaptea (sunt peste 2 ore de când e întuneric) un perete ce e ocolit vara din cauza că e friabil și se escaladeaza exclusiv iarna?

Sunăm la dispecerat, ni se spune aceeași poveste pe care o auzisem de la sibieni, cerem nr persoanei care a apelat și… ne convingem că povestea este cât se poate de reală.

Apelantul stă lângă o dâră lungă de sânge la capătul căreia se află un corp neînsuflețit. Ne relatează cum era la cort și cum a văzut lanternele în perete, apoi a auzit un strigat și una dintre lumini a căzut în abis”, a scris Cornel Zărescu, pe Facebook.

”Dau semnale disperate”

Intervenția a fost una dificilă, însă bărbatul blocat în perete a reacționat corespunzător, deși era foarte speriat.

„Dintr-un punct din care se vede panorama spre zona vizată observăm lanternele celor ce ne așteaptă. Dau semnale disperate, ne lămurim din nou că nu este o glumă, în schimb distanța pe verticală dintre cel de jos ce păzește trupul decedatului și cel din perete ne cam dă fiori.

În fine ajungem cam în două ore de la plecare în zonă, situația este tragică, cel care ne-a apelat a acționat că la carte, dar nu putea face nimic în plus. Îi mulțumesc și pe această cale că a rezistat acolo până am venit noi, fiind un reper esențial în întuneric, fapt ce ne-a scutit de multe căutări.

De jos de la baza peretelui abia distingem lanternă celui blocat pe o brana. Căutăm o varianta de acces, dar nu e nimic evident la lumina lanternelor. Ne tot întrebam cum a reușit să ajungă acolo, că să urmăm și noi același drum”, scrie salvatorul din Munții Făgăraș.

Cum a fost extras turistul blocat

Cornel Zărescu  detaliază modul în care l-a extras pe turistul blocat în perete și cum s-a finalizat misiunea:

„Planul e făcut în mintea mea: îl voi lansa pe colegul meu la victimă, el îi va pune un ham, apoi voi lansa victima pe una din corzi peste perete, până jos. Rață rămâne asigurat în cealaltă coardă, colegii preiau victima și mai departe noi ne vom descurca la fel ca în alte dăți când suntem în perete. Zis și făcut, treaba merge strună, coborâm și noi, se face cam ora 3.15 până terminăm de strâns corzile.

Mai punem decedatul în sacul special și apoi coborâm la refugiu pentru două ore de somn chinuit.

A două zi aducem cadavrul lângă lac, victimele sunt coborâte cu elicopterul, iar noi luăm lungă potecă în coborâre spre Piscul Negru. Cum am așteptat „ventilatorul” până după prânz, ajungem destul de târziu la cabană, dar somnul de după-amiază intră bine la orice oră”, scrie Cornel Zărescu.

În urma tragediei rămân ”învățăturile”

În final, salvamontistul atrage atenția asupra factorilor care au determinat accidentul și tragedia:

Fără să vrem musai să facem acuzații, ci mai degrabă să tragem învățături: victimele au intrat foarte târziu în traseu (au ajuns pe vf Lespezi seara) și s-au ambiționat să coboare la Călțun pe un traseu nemarcat (de fapt un traseu elementar de alpinism) în condițiile în care erau pentru prima dată în zona. Din păcate nu au sunat la Salvamont când au văzut că e noapte și nu știu unde se află, ci abia după ce s-a întâmplat tragedia (semnal există în peretele Călțunului, noi comunicând cu baza fără probleme pe timpul intervenției).

Mențiune specială: un mare MULȚUMESC colegilor de echipa și celor de la Salvamont Sibiu, niște oameni minunați și foarte buni profesioniști. Ei au făcut că și această acțiune să se desfășoare în condiții de maximă siguranță și mai mult, să fie o plăcere că mă aflu acolo, cu tot dramatismul situației!”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iulie 2026
18 iulie 2026