Local

Măsuri de susținere a activității didactice în contextul restricțiilor impuse de pandemie

Publicat: 27 apr. 2020

În cursul zilei de astăzi, 27 aprilie, la Palatul Roznovanu, primarul Mihai Chirica a convocat o întâlnire destinată identificării și luării unor măsuri de susținere a activității didactice preuniversitare în contextul restricțiilor impuse de pandemia COVID-19.

„Pe lângă primarul Mihai Chirica, în sala Mare a Primăriei Municipiului Iași au fost prezenți inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, Genoveva Aurelia Farcaș, directorul executiv al Direcției de Asistență Socială Iași, Luminița Munteanu, și reprezentantul rețelei de medicină școlară, iar la discuțiile organizate online în sistem de videoconferință au participat directorii a 35 de unități de învățământ cărora le-au fost repartizate echipamentele achiziționate de municipalitate în vederea organizării a 40 de centre de educație online.

Dezbaterile au vizat trei subiecte principale. Mai întâi, acestea au vizat asigurarea unei colaborări cât mai eficiente între Primărie, Inspectoratul Școlar Județean și unitățile școlare în vederea exploatării cât mai eficiente a dispozitivelor necesare organizării activității didactice la distanță. În acest sens, primarul Mihai Chirica a luat act și a mulțumit directorilor pentru disponibilitatea acestora de a asigura toate condițiile pentru buna funcționare a echipamentelor furnizate de municipalitate.

În al doilea rând, discuțiile au privit posibilitatea de a generaliza în Municipiul Iași o rețea de monitorizare a activității școlare a elevilor prin intermediul catalogului electronic la care toate cadrele didactice și părinții să aibă acces pe aceeași platformă.

De asemenea, atât reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, cât și directorii și-au manifestat deschiderea și susținerea față de acest proiect.

În al treilea rând, primarul Mihai Chirica a prezentat un plan de măsuri care ar putea fi luate după data preconizată a sfârșitului stării de urgență (15 mai) în vederea reluării anului școlar și a activității didactice într-o manieră cât este posibil de apropiată față de condițiile normale. Cele 10 puncte enumerate de către edilul-șef vor rămâne în dezbatere, iar reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean și toate cadrele didactice din Municipiul Iași sunt invitați să le analizeze, completeze și îmbunătățească în vederea găsirii celor mai eficiente și mai sigure măsuri.

„Ca primar al Municipiului Iași, oraș prin excelență educațional, am spus întotdeauna că școala are prioritate! Sunt perfect conștient și hotărât să luăm toate măsurile necesare pentru a preveni îmbolnăvirea, dar sunt convins că nu avem dreptul de a sacrifica o generație de elevi! De aceea, în perioada următoare, în funcție de consultările cu specialiștii din sistemul educațional și cu autoritățile sanitare, vom lua și anunța și alte măsuri pentru sprijinirea activității didactice în orașul nostru”, a declarat primarul Mihai Chirica.





Adauga un comentariu