Prima pagină » Local » Măsuri speciale de ordine și siguranță la Iași pentru pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva
Măsuri speciale de ordine și siguranță la Iași pentru pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva

Măsuri speciale de ordine și siguranță la Iași pentru pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva

07 oct. 2025, 10:56,
Redacția BZI în Local

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va asigura integrarea tuturor măsurilor de ordine și siguranță publică pentru una dintre cele mai ample manifestări religioase ortodoxe din România, pelerinajul la Racla cu Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, care se va desfășura la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din municipiul Iași, în perioada 08 – 15 octombrie 2025.

În acest sens, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va constitui un dispozitiv integrat de ordine și siguranță publică, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași, Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași și Poliția Locală Iași, care va acționa permanent, în vederea asigurării unui climat de siguranță pentru toate persoanele prezente în aceste zile de sărbătoare la pelerinaj, pentru prevenirea oricăror incidente ce pot perturba buna desfășurare a manifestărilor religioase, pentru acordarea de sprijin persoanelor care vor avea nevoie de asistență medicală, precum și pentru deplasarea în siguranță a tuturor participanților în zonele adiacente Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Măsuri de ordine și siguranță publică la pelerinajul Sf. Cuvioase Parascheva din Iași

Pentru această perioadă, organizatorul estimează participarea unui număr foarte mare de credincioși, dintre care o parte însemnată va lua parte la procesiunea „Calea Sfinților”, iar în ziua hramului, prezența va fi deosebit de numeroasă, atât la pelerinajul la Racla cu Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, cât și la Sfânta Liturghie Arhierească oficiată pe scena din fața Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Perioada de afluență maximă a pelerinilor va fi în zilele premergătoare sărbătorii, când fluxul de participanți va fi continuu, iar șirul de credincioși se va întinde pe aproximativ 3 kilometri, cu un timp de așteptare care poate ajunge între 16-20 de ore.

Pentru a evita aglomerarea de persoane și producerea de busculade, ca în fiecare an, s-a realizat un culoar unic de acces destinat pelerinilor, pe traseul Catedrala Mitropolitană – str. Arhitect G.M. Cantacuzino – str. Iordache Lozonschi – str. Cloșca – str. Petru Movilă – str. Uzinei – str. Morilor – str. Alexandru Ipsilanti Vodă – str. Sfântul Andrei – str. Iancu Bacalu – Blvd. Regele Ferdinand I al României.

Pe toată perioada desfășurării manifestărilor religioase de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, preoți, voluntari și forțele de ordine vor fi prezenți în zonele de deplasare ale pelerinilor și vor sta la dispoziția celor care vor avea nevoie de sprijin și îndrumare.

Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău face următoarele recomandări:

1. Pentru pelerini:
• manifestați răbdare și înțelegere față de măsurile luate de organizator cu privire la regulile de acces în zonele destinate pelerinilor și respectați indicațiile forțelor de ordine. Pe anumite tronsoane, timpul de așteptare poate fi mai mare, din cauza trecerii de pe un tronson mai lat pe unul mai îngust;
• acordați o atenție deosebită copiilor și persoanelor vârstnice împreună cu care călătoriți pentru a nu se rătăci, precum și a bunurilor personale;
• persoanele cu probleme grave de sănătate care doresc să participe la pelerinaj și care au nevoie constantă de îngrijire medicală să se asigure că au asupra lor medicamentele necesare și istoricul medical, pentru a-l prezenta în cazul unor urgențe. Totodată, din experiența anilor trecuți, este recomandat să participați la pelerinaj în prima parte a perioadei, când timpul de așteptare este mai redus;
• având în vedere condițiile meteorologice schimbătoare, specifice acestei perioade, asigurați-vă că aveți haine adecvate și pelerine pentru vânt și ploaie;
• având în vedere că la această manifestare se preconizează o participare foarte numeroasă și timpul de așteptare poate fi îndelungat, este bine să aveți apă și produse alimentare, întrucât nu în toate zonele se găsesc magazine de unde să vă procurați cele necesare;
• în cazul în care, din orice motive, ieșiți din rând pentru o perioadă de timp, păstrați legătura cu persoanele din grupul dumneavoastră și anunțați voluntarii sau forțele de ordine;
• asigurați-vă că telefonul mobil este încărcat și, pe cât posibil, aveți asupra dumneavoastră o baterie externă pentru a putea comunica permanent cu familia sau grupul.

2. Pentru riverani și alte persoane care își desfășoară activitatea profesională și educațională în interiorul zonei culoarului unic, unde accesul persoanelor este restricționat parțial, recomandăm să aibă asupra lor documente justificative, respectiv documente de identificare, legitimații de serviciu sau de elev/student ori alte acte care atestă necesitatea prezenței în acea zonă.

„Vă asigurăm că vă suntem alături pentru orice situație cu care vă confruntați, iar în acest sens echipe de dialog ale Jandarmeriei Române sunt prezente în zonă pentru a răspunde la solicitările dumneavoastră. Desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor religioase din această perioadă este prioritatea noastră, iar în caz de necesitate, adresați-vă cu încredere celui mai apropiat reprezentant al forțelor de ordine aflat în zona unde sunteți sau apelați numărul de urgență 112”, a transmis IJJ Bacău.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 martie 2026
19 martie 2026