Trei persoane sunt audiate, vineri seară, în urma unor percheziţii efectuate într-un dosar privind delapidarea de materiale medicale de protecţie, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, descinderile au fost efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.
„În cadrul activităţilor efectuate pentru prevenirea şi limitarea efectelor pandemiei determinate de infecţia cu virusul COVID-19, poliţiştii (…) au efectuat, astăzi, patru percheziţii în municipiul Piteşti, la o unitate spitalicească şi la domiciliile a două persoane fizice. Din cercetări a reieşit faptul că o persoană, în calitate de angajat al unei unităţi spitaliceşti, ar fi sustras din gestiune echipamente specifice de protecţie, pe care le-ar fi remis către diverse persoane fizice”, se precizează în comunicat.
Conform sursei citate, în urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe materiale de protecţie – măşti, mănuşi, soluţii dezinfectante – de la domiciliile celor două persoane fizice.