Maternitatea „Cuza Vodă” Iași angajează infirmieri. În acest sens, au fost scoase la concurs 3 posturi vacante, 2 posturi cu normă întreagă, pe perioadă determinată, în cadrul secției clinice Neonatologie II, și 1 post cu normă întreagă, pe perioadă determinată, în cadrul secției clinice Obstetrică-Ginecologie.
Maternitatea „Cuza Vodă” Iași angajează 3 infirmieri
Persoanele interesate de cele 3 posturi scoase la concurs de Maternitatea „Cuza Vodă” Iași pot să-și depună dosarele de concurs până la 1 noiembrie 2024, ora 14:00. Selecția dosarelor se va face în data de 4 noiembrie 2024, ora 10:00. Candidații vor susține proba scrisă a concursului de angajare în data de 11 noiembrie 2024, ora 09:00. Proba practică va avea loc în data de 15 noiembrie 2024, începând cu ora 09:00. Ultima probă a concursului de angajare, proba interviului, va fi susținută în data de 21 noiembrie 2024, începând cu ora 09:00.
Candidații la concursul de angajare trebuie să îndeplinească o serie de condiții specifice. Pentru postul de infirmier în cadrul Secției de Neonatologie II candidații trebuie să fie absolvenți de liceu, în timp ce pentru postul de infirmier în cadrul Obstetrică-Ginecologie II candidații trebuie să fie absolvenți de 10 clase. De asemenea, candidații trebuie să aibă curs de infirmiere, organizat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România sau curs de infirmiere organizat de furnizori autorizaţi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii – Direcţia generală resurse umane şi certificare, precum și 6 ani vechime în activitate. Maternitatea „Cuza Vodă” Iași a făcut mai multe angajări și în cursul acestei veri, când au fost scoase la concurs mai multe posturi de asistenți medicali și infirmieri.
Ce condiții generale trebuie să îndeplinească participanții
Candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții generale. Astfel, pot participa la concurs persoanele care au cetățenia română sau a unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene și cele care cunosc limba română, scris și vorbit.
Totodată, candidații trebuie să aibă capacitate de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate. Candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs, inclusiv condițiile de exercitare a profesiei. Trebuie specificat faptul că nu pot ocupa posturile scoase la concurs de Maternitatea „Cuza Vodă” Iași persoanele care au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Nu pot candida la concursul de angajare organizat de Maternitatea „Cuza Vodă” Iași persoanele care execută o pedeapsă complementară prin care a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de care nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii și nici cele care au comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019, privind Registrul național automatizat, cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar, plătit din fonduri publice.
Nu doar Maternitatea „Cuza Vodă” Iași angajează infirmieri, ci și Spitalul „Sf. Spiridon” Iași a scos la concurs mai multe astfel de posturi.