National

Medicii refuză „mita” oferită de Klaus Iohannis: „În aceste momente am avea nevoie de suport şi de echipamente de protecţie”

Publicat: 03 apr. 2020

Mai mulţi medici de la Spitalul Judeţean din Slatina se declară jigniţi de „sporul de 500 de euro” anunţat pentru personalul medical din „linia întâi” a luptei împotriva COVID-19. Sindicaliştii din Federaţia Hipocrat spun că medicii vor dona cei 500 de euro colegilor cu salarii mai mici. Pe reţelele de socializare, unii dintre medici au postat mesaje prin care transmit că banii îi consideră „mită” şi că-i refuză.

Sindicaliştii din Federaţia Hipocrat au anunţat că medicii vor dona acești 500 de euro colegilor cu salarii mai mici sau vor cumpăra echipamente de protecţie. Medicul George Craioveanu de la SJU Slatina, a declarat că întreg corpul medical s-a simţi jignit de această propunere pentru că medicii nu au cerut bani ca să stea în spitale pe perioada epidemiei de COVID-19. Medicul spune că „sporul de 500 de euro” oferit de Guvern personalului medical „este o ofertă inoportună din partea” preşedintelui sau a Guvernului.

Potrivit lui George Craioveanu, medicii au nevoie de suport şi de echipamente de protecţie.

„Întreg corpul medical s-a simţit jignit de această propunere pentru că niciodată nu a fost în discuţie o problemă financiară în ceea ce priveşte această epidemie de Covid şi atitudinea medicilor. De asta şi eu, dar şi ceilalţi colegi ai mei, am considerat că este o ofertă inoportună din partea domnului preşedinte şi a Guvernului. (…) Da, pentru mulţi şi pentru mine aşa a fost percepută, ca . (…) În aceste momente am avea nevoie de suport şi de echipamente de protecţie. Toată lumea ştie, nu e un secret lucrul acesta. Sper să nu ajungem în situaţia să nu avem echipamente de protecţie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, George Craioveanu, medic SJU Slatina.

Medicul slătinean a postat şi pe pagina sa de Facebook mesajul , , iar postarea a atras reacţiile a zeci de internauţi. Unii le-au transmis „Respect” medicilor, alţii au ironizat gestul lor.

„Nu lucrați cu sume atâta de mici nu? Vouă vă trebuie mită serioasă, nu 500 de euro auzi pentru o lună de muncă. Fiți serioși. Atâta se dă la o operație. Hai sictir din partea mea. Uitați-vă ce e la Suceava. (…) Lipsa voastră de pregătire se vede în toată criza asta. Nu meritați cei 500 de euro”, a scris un internaut.

„Sper că refuzați în general, nu doar acum”, a scris o altă persoană.

Reprezentanţii Federaţiei Hipocrat spun că apreciază declaraţia preşedintelui Iohannis pentru că personalul medical are nevoie de „recunoaştere şi apreciere” în astfel de momente. Sindicaliştii anunţă, însă, că medicii îşi vor dona „sporul de 500 de euro” colegilor asistenţi, infirmieri sau brancardieri, care au lefuri mai mici, sau vor cumpăra echipamente de protecţie.

„Încurajăm toţi colegii care consideră că nu au nevoie de această sumă să o doneze celorlaţi membri ai echipei sau să o folosească pentru cumpărarea de materiale de protecţie. Numai împreună putem învinge!”, a declarat Cătălin Dudu, vicepreşedintele Federaţiei Hipocrat.

Președintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului să identifice fonduri europene pentru plata unui bonus lunar medicilor și personalului medical care lucrează cu pacienți COVID de 500 de euro pe lună.




Comentarii
Adauga un comentariu