Actualitate

Medicul Cătălin Apostolescu, despre valul al patrulea: „Mă tem că încă nu a atins vârful”

Publicat: 30 sept. 2021
Cătălin Apsotolescu, directorul medical de la Institutul „Matei Balș” din Capitală

România este pe locul doi la decese din cauza COVID-19. Medicii din Bucureşti dar şi din întreaga ţară lucrează sub presiune şi fac ture suplimentare pentru a asigura lipsa de personal, în timp ce ambulanţele aşteaptă ore întregi la Unităţile de Primiri Urgenţe. Medicul Cătălin Apostolescu spune că valul 4 nu a atins vârful, iar în perioada următoare vor fi și mai multe cazuri.

Sabrina Preda a vorbit în cursul zilei de joi cu medicul Cătălin Apostolescu, directorul Institutului „Matei Balş” din Bucureşti, care a prezentat o previziune îngrijorătoare cu privire la valul 4 al pandemiei COVID, care pare să fie cel mai dificil de până acum.

Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Bals” este spitalul care a intrat încă din prima zi în lupta împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2.

Medicul spune că valul 4 nu a atins vârful și vor fi și mai multe cazuri în perioada următoare.

Cătălin Apostolescu, managerul unității sanitare, a vorbit în exclusivitate la Antena 3, despre cât de gravă este situația în spital, acolo unde ajung tot mai mulți tineri nevaccinați și infectați cu COVID-19.

„Am avertizat toată vara că valul 4 va veni. Şi a venit. Singura surpriză care este pentru noi, este amploarea acestui val, care într-adevăr a avut o dinamică foarte rapidă. Partea proastă este că mă tem că încă nu a atins vârful, deci mai poate creşte. Până în momentul de faţă, acesta este cel mai agresiv val. Rapiditatea creşterii numărului de cazuri este un element de agresivitate.

Al doilea element de agresivitate este reprezentat de faptul că, faţă de primele trei valuri, acum avem foarte mulţi tineri fără comorbidităţi. Când zic tineri, mă refer inclusiv la persoane de 25, de 28 de ani, care ajung cu forme severe. Al treilea element de gravitate este dat de populaţie, care se prezintă tardiv la medic. Sunt oameni care ajung pentru prima oară, în a şaptea zi, în a opta zi, în a zecea zi de la debutul bolii şi deja ajung în insuficienţă respiratorie.

Vaccinaţii reprezintă sub 5% şi aceia care sunt vaccinaţi şi ajung în spital, sunt de obicei aceia care au şi alte comorbidităţi. În momentul de faţă, în Terapie Intensivă este un pacient vaccinat, dar are 92 de ani”, a spus medicul Cătălin Apostolescu.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.032 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 187 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 928 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.





Comentarii
Adauga un comentariu