Mega alarmă generală

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Domnul Mugur Isărescu, omul cel mai longeviv de pe mapamond în înalta funcție pe care o deține, de guvernator al Băncii Naționale, cu un salariu și cu o pensie pe care le râvnește toată lumea, a făcut ieri o declarație care ar fi trebuit să facă să tremure din temelii, cu bune și cu rele, statul român. Prin natura importanței funcției pe care o deține și a rolului pe care îl joacă în stabilitatea financiară a statului român, Isărescu se caracterizează printr-o prudență deseori excesivă. Iar acum, aparent pe neașteptate, ne comunică că este de rău. În traducere liberă, că vine catastrofa.

Mugur Isărescu are un comportament și reacții previzibile la provocările generate de guvernele României și de modul în care acestea gestionează o criză pe bună dreptate fără precedent. El este obligat să atenționeze cu mare finețe societatea asupra pericolelor generate de fenomenele negative din finanțe, economie și politică, electrocutând cu mare grijă decidenții din conducerea statului și, în același timp, să transmită semnale de încredere și de speranță în ceea ce privește starea statului român. Guvernatorul Băncii Naționale nu pune diagnosticul, ci doar sugerează, pentru că altfel afirmațiile lui ar accelera incontrolabil căderea într-un moment extrem de periculos. Și, cu toate acestea, ieri, guvernatorul Băncii Naționale ne-a informat că Fondul Monetar Internațional, pus pe jar de evoluțiile negative din România, exacerbate de instabilitatea politică, vine de această dată în România nu într-o simplă vizită de curtoazie, nu pentru unul dintre contactele ciclice la cel mai înalt nivel, nici măcar pentru a diagnostica starea economiei și finanțelor, ci pur și simplu pentru a ne aplica o terapie de șoc.

Vreau să mă fac bine înțeles. Nu fac altceva decât să traduc, într-un limbaj inteligibil, accesibil tuturor, semnalul transmis de guvernatorul BNR. Când Fondul Monetar Internațional renunță la contactele și controalele de rutină și când se angajează să intervină abrupt în economia unui stat, se cuvine să reacționăm la orice nivel și să înțelegem că e de rău. Pur și simplu pentru că specialiștii FMI nu lucrează cu mănuși, ci cu bisturiul și, atunci când este cazul, amputează fără milă ceea ce este bolnav în organismul unui stat. Una dintre obligațiile FMI și, prin urmare, o preocupare constantă, este să intervină de câte ori sistemul bancar dintr-un stat sau de la nivel global este amenințat. O amenințare majoră se produce ori de câte ori un stat este pe cale de a deveni insolvabil. Când se pregătește, prin evoluții economico-financiare aparent implacabile, falimentul de țară. Atunci, specialiștii FMI, birocrați lipsiți, cum este și normal, de sentimente, taie, cum spuneam, în carne vie, amputează și extirpă membrele bolnave, obligă guvernele să lichideze cât mai rapid datoriile, indiferent cât de ieftin urmează să fie vândute activele statului.

România a mai trecut printr-un proces asemănător, care a avut efecte foarte grave, punând literalmente la pământ o serie de industrii, în timpul guvernării CDR, care a fost silită să preia și să ia în piept o adevărată bombă cu ceas plasată de guvernele anterioare. În acei ani, au dispărut literalmente o serie de industrii vitale ale României, dar, în același timp, cei care au creditat statul au fost răsplătiți, datoriile fiind, în linii mari, achitate, iar ultima redută a economiei naționale și globale, sistemul bancar, cu unele pierderi, e adevărat, catastrofale, a putut fi salvat.

FMI nu te învață cum să cobori de pe masa de terapie intensivă. Nu te învață nici măcar cum să respiri, ci doar cum să îți plătești datoriile, neexpunând unor pericole mortale sistemul bancar. Și, de fiecare dată, soluția este ca statul să ia mult de la cei și așa din ce în ce mai săraci. Mugur Isărescu, fără să o spună deschis, anunțând intervenția FMI, ne avertizează că vine implacabil curba de sacrificiu, despre care eu unul am tot vorbit.