Prima pagină » Eveniment-Social » Mega-construcție veche de peste 2.500 de ani, amplasată lângă orașul Iași, devastată într-o manieră oribilă – GALERIE FOTO, EXCLUSIV

Mega-construcție veche de peste 2.500 de ani, amplasată lângă orașul Iași, devastată într-o manieră oribilă – GALERIE FOTO, EXCLUSIV

03 oct. 2022, 02:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Chiar dacă este o mega-construcție (monument istoric de categoria A) veche de peste 2.500 de ani și amplasată lângă orașul Iași, aceasta este devastată într-o manieră oribilă! Gunoaie, stâlpi de electricitate sau alte construcții suspecte, sărbători câmpenești cu mici și bere, toate „contribuie” decisiv la distrugerea de pe Dealul Cătălina pe care se află situl arheologic „Cetatea de la Cotnari”. Acesta este situat în partea de nord-vest a localității Cotnari, județul Iași

Mega-construcție (monument istoric de categoria A) veche de peste 2.500 de ani, amplasată lângă orașul Iași, devastată într-o manieră oribilă! Este o nouă dovadă de inconștiență și de încălcare flagrantă a legilor. Trist este că, începând cu autoritățile locale, județene sau cu parlamentarii de Iași, nimeni nu a luat o atitudine concretă pentru a proteja și promova aceste vestigii și construcții istorice valoroase. Toate se petrec chiar pe valul de apărare a cetății. Mai mult, s-au făcut săpături și trepte în acest val.

Mega-construcție veche de peste 2.500 de ani, amplasată lângă orașul Iași, este devastată

 

Pe acest plan, conf. univ. dr. Vasile Cotiugă, Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, lansează un semnal de alarmă și transmite un mesaj dur celor responsabili.

„La Cotnari, din păcate, nu este sesizat faptul că se fac intervenții brutale care pun în pericol cetatea. Acestea au loc fără aprobarea Direcției Județene pentru Cultură Iași. Vorbim de un sit arheologic de categoria A! În țările normale, asemenea situații grave sunt pedepsite. Este păcat că o comunitate bogată și frumoasă nu reușește să pună în valoare obiectivele istorice din comună, nu doar de Cetatea de la Cătălina, ci și de Curtea Domnească din centrul localității Cotnari. Aceasta este amplasată lângă Biserica Sfânta Parascheva, care este socotită o ctitorie ștefaniană (din timpul domniei lui Ștefan cel Mare), sau podul de piatră de la Cârjoaia (construit în secolul al XV-lea)!”, scoate în prim-plan universitarul și arheologul conf. univ. dr. Vasile Cotiugă.

Cetatea de la Cătălina, una dintre cele mai interesante și spectaculoase din Moldova

 

De reamintit că, în urmă cu ceva ani, tot aici s-a construit o antenă de telefonie mobilă, în mod ilegal, chiar în cetatea dacică de pe Dealul Cătălina din Cotnari, una dintre cele mai faimoase din Moldova. Ca date istorice, de reliefat că Dealul Cătălina face parte din masivul Dealul Mare –Hârlău. Se prezintă sub forma unui platou cu lungimea de 1.100 de metri. Lățimea maximă este de 150 de metri, altitudinea fiind de aproximativ 100 de metri. În secolele IV-III î.Hr., întregul platou a fost amenajat defensiv prin construirea unei cetăți geto-dacice.

Aici sunt și elemente exterioare de fortificații. Cetatea propriu-zisă ocupă jumătatea nord-vestică a platoului, cu o suprafaţă de aproximativ 4,5 hectare, cu laturile de 450×100 metri. Ea este înconjurată de un val de pământ, mai mult sau mai puţin pronunţat, în funcţie de pantele laturilor. În faţa cetăţii, în partea sud-estică a platoului, pe latura cea mai uşor accesibilă se găsesc alte trei elemente de fortificaţie reprezentate de trei valuri de pământ, unul avanpost şi două de flancare. Primul, avanpost, cel mai important, este situat la aproximativ 150 de metri în faţa şanţului de apărare, barând calea de acces care se lărgeşte în faţa cetăţii. Celelalte două valuri de pământ, de flancare, sunt dispuse pe pantele platoului, spre capătul căii de acces, cu rol de apărare a acesteia şi de oprire a eventualilor atacatori care ar fi încercat să escaladeze pantele mai puţin abrupte.

Triste este, pe acest plan, că o mega-construcție veche de peste 2.500 de ani, amplasată lângă orașul Iași, este devastată într-o manieră groaznică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`