Mega-escrocheria cu miros de gaz

Într-o discreție pe cât de mare, pe atât de suspectă, în urma vizitei președintelui numit Nicușor Dan la Viena și a demnitarilor austrieci la Palatul Victoria, premierul Ilie Bolojan a încheiat un târg parafat printr-o hotărâre de guvern al cărui conținut este publicat doar parțial. Gazele României sunt practic concesionate austriecilor până în 2043. Este cel puțin șocant. Și, fără a face o analogie, este exploziv.

Nu s-au mai văzut până acum concesiuni acordate de vreun stat, inclusiv de statul român, pe o perioadă atât de lungă de timp. Poate cu excepția Alaska, care a fost închiriată de Imperiul Țarist Statelor Unite pentru un mare număr de ani. În ce circumstanțe ne concesionăm practic cea mai mare bogăție de care dispunem, zăcămintele de gaze din platforma continentală a Mării Negre, unei societăți cu capital străin, combinată de circumstanță cu Petrom și, mai ales, în ce condiții, în numele nostru, Guvernul României a făcut acest lucru?

Din comunicatul executivului aflăm că o concesiune acordată cu mult timp înainte și care expira, în loc să fie scoasă la licitație internațională sau, și mai bine, în loc să fie valorificată de statul român, a fost prelungită cât ai bate din palme până în 2043. Ne mai spune guvernul că partea română a renunțat la litigiile împotriva OMV, al căror cuantum se ridica la sute de milioane de euro, litigii generate de neîndeplinirea de către OMV a unor importante clauze contractuale angajate în momentul în care o societate minusculă austriacă, cum era OMV, a înghițit o societate de multe ori mai mare, dar și mai profitabilă, care era Petrom. Cu o șiretenie prost disimulată, guvernul Bolojan ne furnizează două informații. Prima este că, la schimb, și OMV a renunțat la litigiile împotriva statului român, pentru care se judeca în străinătate, litigii al căror motiv nu este nici până în acest moment clar. A doua informație este că, cu ocazia prelungirii pentru o perioadă nemaiîntâlnită a licenței de exploatare, s-a convenit ca OMV să plătească de acum încolo redevențe cu 40% mai mari. Cu această cifră, guvernul încearcă literalmente să ne ia fața. Atenție maximă! Nu ne spune că redevențele se ridică la un procent de 40%, așa cum se practică în plan internațional, ci doar că ele cresc cu 40%. 40% în raport cu ce? Cu redevențele minuscule angajate până în prezent? Cu titlu de exemplu, haideți să facem un efort și să ne imaginăm că, dacă redevențele ar fi fost de 10% — în realitate sunt mai mici — marele succes al guvernului Bolojan ar fi câștigarea a patru procente. Deci s-ar ajunge la 14% din valoarea producției exploatate. În niciun caz la 40%. Iar gazele aflate în surplus — atenție — urmează a fi vândute nu la București, ci pe bursa de la Viena. Suntem împachetați și vânduți pe toate părțile. Într-o operațiune pe care ne-am făcut-o cu mâna noastră.

Dar ce păzește Agenția Națională pentru Reglementarea Energiei? Unde și-a dat avizul pentru așa ceva? Este legal? Dacă nu, cum de nu a fost declanșată de îndată o anchetă penală la cel mai înalt nivel? Și acest aviz este moral sau imoral? Să încercăm să răspundem la întrebările de mai sus. Este clar că ceea ce se întâmplă este profund imoral și constituie un nou atentat major la suveranitatea statului român, lovind din plin în interesele acestuia pe termen lung. Dar este ilegal? Oricât ar părea de ciudat și, în definitiv, de scandalos, răspunsul la această întrebare este negativ.

Uluitor! ANRE nu a încălcat nicio lege, aprobând, în condițiile în care a aprobat, prelungirea acestei licențe până în 2043. De ce? Pentru că, nu vă vine să credeți, nu există nicio reglementare care să interzică acest lucru. În acest „detaliu” constă ticăloșia. ANRE și, respectiv, Guvernul au profitat de un vid legislativ creat cu bună știință pentru a ceda aparent legal cea mai importantă bogăție a statului român societății austriece. Concret, Legea 134/1995 prevede o durată maximă de 30 de ani pentru o concesiune, dar nu precizează ce se întâmplă la expirare. Nu prevede procedura de reînnoire. Nu prevede interdicția de prelungire. Legea mai nouă, 238/2004, prevede că licențele noi se pot acorda pentru 30+15 ani, dar nu include licențele istorice. Nu stabilește ce se întâmplă cu licențele deja emise. Nu anulează licențele vechi. Nu prevede o recalculare. Constituția, în schimb, prin interpretarea ei corectă, interzice aplicarea unei legi din 2004 unei licențe emise în 1993 și, de asemenea, aplicarea retroactivă a termenului de 30+15 ani.

Atunci când expiră o licență istorică, vechea lege nu spune ce se va întâmpla, iar legea nouă nu se aplică retroactiv. Prin urmare, nu există un articol care să interzică prelungirea sau care să oblige statul să retragă licența.

Uluitoarea prestidigitație, operată de guvernul Bolojan, bazată pe existența unui vid normativ pe care Parlamentul nu a fost capabil să-l înlăture, legalizează practic sacrilegiul operat de guvern. Și iată cum, printr-o mega-ticăloșie, bazată pe absența unei reglementări aduse la zi la solicitarea lui Nicușor Dan la finele acestui an, guvernul Bolojan a dat o lovitură de grație statului român, pe care „cu onoare” îl reprezintă.