Prima pagină » Editorial » Mega scandalul SAFE
Mega scandalul SAFE

Mega scandalul SAFE

01 mai 2026, 11:55,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Despre decizia luată în mare pripă sau înadins, pripă, pe ultima sută de metri de către Guvernul României, Guvernul Bolojan, se va vorbi și se va scrie enorm de acum încolo. Afacerea SAFE este una dintre cele mai mari escrocherii ale tuturor timpurilor, deghizată într-o prostie de mari proporții. Într-un cuvânt, într-un „autogol”. În cele ce urmează, îmi permit să subliniez câteva dintre cele mai vulnerabile puncte ale acestei operații, care costă 16,5 miliarde de euro.

Ilie Bolojan, cu scurt timp înainte de a fi demis în mod spectaculos printr-o moțiune de cenzură, pe repede înainte, a aprobat un memorandum încheiat cu reprezentantul firmei germane Rheinmetall. Acest concern urmând să preia, pentru 6 miliarde de euro, cea mai mare comandă militară pe care a lansat-o vreodată România și una dintre cele mai mari comenzi de acest fel de care beneficiază Germania. La încheierea acestui memorandum, în cabinetul de lucru al premierului nu a mai participat nimeni, iar conținutul documentului este încă păstrat la secret.

România beneficiază, cu sau fără ghilimele, prin programul SAFE, pentru a se înarma, de un împrumut colosal, de 16,5 miliarde de euro, cu termen de grație de 10 ani și cu dobândă relativ mică. În paranteză, trebuie să precizez că această dobândă de 2,5% este mică astăzi, când Europa se află sub amenințarea unei crize economice și financiare, iar România este deja scufundată în criză, dar s-ar putea ca peste 10-15 ani să fie o dobândă mare, care va împovăra și mai mult generațiile viitoare.

În mod normal, utilizarea acestui fond uriaș pus la dispoziția României trebuia să urmeze câteva etape, atât legale, cât și de bun-simț. În esență, era necesară consultarea prealabilă a șefului Marelui Stat Major și a șefilor de arme pentru a identifica cu precizie necesarul și natura echipamentelor cu care urmează să fie înzestrată Armata Română pentru a se moderniza și a deveni compatibilă cu celelalte armate europene. Această consultare nu a avut loc. În al doilea rând, ar fi fost indispensabilă și o analiză și consultare pe care Guvernul, în mod transparent, trebuia să o facă cu reprezentanții industriei din domeniul apărării, pentru a afla, pe de o parte, care este necesarul și natura armamentului care urma să fie achiziționat, iar, pe de altă parte, în ce măsură cele mai importante comenzi puteau fi preluate în mod direct sau indirect de industria românească. O asemenea consultare nu a avut loc.

Polonia, care beneficiază de o susținere SAFE de aproape trei ori mai mare, diligentă față de interesul național și din grijă față de propria industrie de apărare, a organizat acest program în așa fel încât peste 90% dintre comenzi vor fi asigurate de uzinele și fabricile proprii și doar 10%, acolo unde nu s-a putut altfel, au fost externalizate. În România, raportul este invers, iar Germania devine, în ceea ce ne privește, campionul încasărilor. În paranteză, un „detaliu” extrem de scandalos este că, prin programul SAFE, au fost comandate din Ungaria blindate pe care nicio altă armată NATO nu le utilizează.

Opinia publică, după căderea acestui guvern, care se produce marți, va avea posibilitatea să afle în detaliu care este amploarea și care sunt circumstanțele acestei megaafaceri și în ce măsură, dincolo de slugărnicie și prostie, există în spate interese ilegale, respectiv mare corupție. Cum s-ar explica altfel faptul că acest program – vezi Doamne, pentru a fi legalizat – a fost aprobat pe repede înainte, adică cât ai bate din palme, nu de plenul Parlamentului, ci doar de comisia pentru apărare, ai cărei membri nu au primit din timp documentația necesară pentru a se pronunța?

Blestemul SAFE îl va urmări toată viața pe Ilie Bolojan, dar și pe ceilalți membri ai cabinetului său, făcut pe picior, după autoejectarea din executiv a PSD.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Guvernul Tomac, în fața celui mai important test. Ce riscă Nicușor Dan dacă Executivul nu obține votul Parlamentului
Guvernul Tomac are nevoie de 233 de voturi pentru învestire. Un eșec în Parlament ar putea declanșa tensiuni politice majore și ar afecta direct începutul mandatului președintelui Nicușor Dan. Formarea noului Executiv reprezintă una dintre cele mai importante provocări politice ale momentului. Guvernul Tomac se află în plin proces de negociere cu partidele parlamentare, însă […]
Guvernul Tomac, în fața celui mai important test. Ce riscă Nicușor Dan dacă Executivul nu obține votul Parlamentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 iunie 2026
10 iunie 2026