Mercosur între calcule politice și capitalul străin. O amânare care prelungește incertitudinea în agricultura românească

Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și blocul Mercosur reprezintă una dintre cele mai ample inițiative de liberalizare a comerțului internațional din ultimele decenii. Negociat pe parcursul a peste 20 de ani, acest acord urmărește crearea unei zone de liber schimb între Uniunea Europeană și statele sud-americane Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, cu impact semnificativ asupra fluxurilor comerciale globale, în special în domeniul agricol.

Deși acordul este susținut de o parte importantă a mediului economic și politic european, el rămâne profund controversat, în special din perspectiva agriculturii. Trimiterea documentului spre analiză la Curtea de Justiție a Uniunii Europene amână aplicarea sa cu cel puțin doi ani. Această amânare nu elimină însă problemele structurale ridicate de acord, ci doar le amână, menținând o stare de incertitudine pentru producătorii agricoli europeni și, în mod particular, pentru cei din România.

Din perspectiva majorității statelor membre, direcția generală pare să fie una clară, orientată spre semnare și implementare, în pofida rezervelor exprimate de fermieri, organizații profesionale și unele guverne naționale. Pentru România, impactul potențial al acestui acord se concentrează în special pe două sectoare sensibile: zootehnia, atât carnea albă, cât și carnea roșie, și sectorul zahărului.

Sectorul zahărului este unul dintre cele mai vulnerabile domenii ale agriculturii românești. În prezent, piața este practic gestionată de două structuri majore. Pe de o parte, există un grup cu capital austriac care furnizează inputuri agricole și preia producția de sfeclă de zahăr de pe aproximativ 10.000 de hectare. Pe de altă parte, un grup de antreprenori români gestionează o suprafață de circa 4.000 de hectare. Această concentrare a producției într-un număr foarte redus de operatori economici creează o vulnerabilitate ridicată la nivel de sector.

În cazul în care grupul cu capital austriac va decide, în urma unui audit corporativ, că este mai eficient din punct de vedere economic să importe zahăr brut din spațiul Mercosur pentru procesare, cultivarea sfeclei de zahăr pe cele 10.000 de hectare ar putea deveni neviabilă. Într-un asemenea scenariu, o parte importantă a producției interne ar putea dispărea, cu efecte directe asupra fermierilor români și a comunităților rurale care depind de această cultură.

Este important de menționat că subvenția acordată pentru cultura sfeclei de zahăr este de aproximativ 1.000 de euro pe hectar, reprezentând un sprijin financiar semnificativ pentru fermieri și un element esențial în menținerea rentabilității acestei culturi. Pierderea suprafețelor cultivate ar însemna nu doar reducerea producției interne de zahăr, ci și diminuarea veniturilor agricole și a stabilității economice în zonele rurale.

Anul agricol 2025 a demonstrat potențialul real al acestui sector. A fost unul dintre cei mai productivi ani din ultimul deceniu, cu o producție medie de aproximativ 52 de tone de sfeclă de zahăr la hectar și o digestibilitate de circa 16%. Aceste rezultate arată clar că, din punct de vedere agronomic, România are capacitatea de a produce eficient și competitiv, în condițiile existenței unui cadru economic predictibil.

În sectorul zootehnic, situația este la fel de sensibilă. În cazul cărnii de pasăre, România își asigură aproximativ 80% din consumul intern prin companii cu capital românesc. Acest sector a beneficiat în ultimii ani de investiții, modernizare și creșterea capacităților de producție, reușind să răspundă cererii interne într-o proporție semnificativă.

Deschiderea pieței europene către importuri suplimentare din spațiul Mercosur poate crea presiuni suplimentare asupra producătorilor autohtoni, în special din perspectiva costurilor de producție și a prețurilor de piață. Chiar dacă standardele europene de siguranță alimentară rămân aplicabile tuturor produselor importate, diferențele de cost generate de condițiile de producție din afara UE pot influența competitivitatea fermierilor europeni.

Un alt element esențial îl reprezintă rolul subvențiilor în menținerea echilibrului economic al agriculturii europene. Fără aceste forme de sprijin, costurile de producție ar crește semnificativ, iar prețurile materiilor prime agricole ar putea înregistra majorări de cel puțin 30–35%. Aceste creșteri s-ar reflecta inevitabil în prețurile produselor finite, care ar putea ajunge la majorări de 50% sau chiar mai mult pentru consumatorul final.

În acest context, următorii doi ani se anunță a fi o perioadă dificilă pentru agricultura românească și europeană. Incertitudinea legată de aplicarea acordului Mercosur, combinată cu presiunile legate de reducerea subvențiilor și de creșterea costurilor de producție, poate afecta stabilitatea întregului lanț agroalimentar.

Dacă politicile europene nu vor trata agricultura ca pe un sector strategic, capabil să asigure securitatea alimentară și echilibrul social al mediului rural, există riscul unei degradări semnificative a nivelului de trai. Agricultura europeană fără sprijin adecvat ar putea ajunge într-o situație comparabilă cu cea de acum câteva decenii, când producția era limitată, veniturile scăzute, iar dependența de importuri ridicată.

Acordul Mercosur nu este, în sine, un element negativ, însă modul în care va fi implementat și lipsa unor mecanisme clare de protecție pentru sectoarele sensibile pot genera dezechilibre majore. Pentru România, miza este menținerea unei agriculturi funcționale, competitive și capabile să susțină economia rurală pe termen lung.