Prima pagină » Local » Mesaj către pelerini. Ce spun polițiștii de la transporturi despre această perioadă
Mesaj către pelerini. Ce spun polițiștii de la transporturi despre această perioadă

Mesaj către pelerini. Ce spun polițiștii de la transporturi despre această perioadă

11 oct. 2019, 04:00,
Dragos Savin în Local

Având în vedere numărul mare de pelerini care vin cu trenul, în această perioadă, în municipiul Iași, pentru a participa la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, polițiștii de la Transporturi împreună cu cei de la Prevenire au desfășurat o activitate preventivă în Gara Mare, din municipiul Iași. În cadrul activității, pelerinii au primit de la polițiști sfaturi și pliante cu recomandări preventive pentru a evita victimizarea și implicarea, în orice mod, în fapte antisociale. Astfel, polițiștii le-au recomandat pelerinilor să își supravegheze bunurile și valorile pe care le au asupra lor, în special atunci când se află în zone aglomerate.

De asemenea, aceștia au fost sfătuiți să nu își lase bagajele nesupravegheate și nici să nu le încredințeze unor persoane necunoscute. Dacă iau cunoștință despre săvârșirea vreunei infracțiuni, cetățenii sunt sfătuiți să sesizeze cel mai apropiat polițist sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iulie 2026
04 iulie 2026