Ambasadorii Marii Britanii la București a ieșit într-o declarație de presă cauzată de moartea Reginei Elisabeta a II-a. Acesta s-a arătat întristat de veste și a ținut să dea asigurări că Regele Charles al III-lea are o relație specială cu România pe care o va continua din postura de monarh:
Trecerea în nefiinţă a unui monarh nu este neapărat un moment deranjant, este un moment trist pentru țară şi pentru stabilitatea emoțională. Cât de important este acest moment când moartea unui monarh este moartea unui monarh a căruit i-am sărbătorit jubileul de 70 de ani. A fost un șoc profund şi o tristețe pe care oamenii o simt. Pentru cei care au vorbit cu regina se simte o tristețe profundă. Regina înţelegea România și avea o relație profundă cu Familia Regală din România. Majestatea Sa, Regele Charles al III-lea este un bun prieten al României, cunoaște țara și vine mereu când poate. Sper că românii de pretutindeni pot să simtă ce simte poporul britanic. Ne va lipsi Regina Elisabeta. Domnia Regelui Charles este un moment al speranței. Regina și-a dedicat viața domniei. A fost creată monarhia modernă a Marii Britanii, iar acest lucru va continua. a declarat oficialul