Local

Mesajul Prefectului de Iaşi aproape de finalul mandatului din Casa Pătrată

Publicat: 04 dec. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Mesajul Prefectului de Iaşi aproape de finalul mandatului din Casa Pătrată

Timp de aproape doi ani și nouă luni, am avut onoarea de a îndeplini funcția de prefect al județului Iași, mandat care se apropie de final. Din prima zi a mandatului încredințat mie de Guvernul României, am fost conștient că această funcție este, prin însăși natura sa, temporară. Acest fapt nu trebuie să-l împiedice însă pe prefect să depună toate eforturile, în limitele atribuțiilor sale legale, pentru îmbunătățirea serviciilor oferite populației de administrația publică și de instituțiile deconcentrate. Este ceea ce am și încercat să fac din lună martie 2017 până acum, considerându-mă de la bun început în slujba cetățenilor, pentru care ușa mea a fost tot timpul deschisă.

Am reușit eliminarea cozilor infernale la serviciile comunitare de Pașapoarte și Înmatriculări Auto, printr-o gestionare atentă a resurselor umane și materiale disponibile și introducerea sistemului de bonuri de ordine. Pentru îmbunătățirea activității Oficiului poștal vamal, am reușit mutarea acestuia într-un spațiu mult mai adecvat, de la Râpa Galbenă în Păcurari, unde sper că activitatea se va desfășura în condiții civilizate.

Ca răspuns la problemele acute cu care se confruntă municipiul și județul, am înființat un comitet consultativ pentru Siguranța Rutieră și un al doilea pentru Protecția Mediului, menite să strângă la aceeași masă autoritățile cu atribuții în cele două domenii și cetățenii interesați pentru a identifica soluțiile optime la aceste probleme. Discuțiile punctuale au prilejuit schimburi deschise de opinii și, nu o dată, găsirea unor soluții concrete, unele dintre acestea fiind deja implementate de autoritățile locale.

Pentru a veni în sprijinul producătorilor locali am pus la dispoziție, cu caracter gratuit, parcarea instituției în zilele de week-end, pentru a fi organizată ”Piața de duminică”, un târg la care aveau acces doar producători locali, ieșeni.

În urma sesizărilor înaintate de cetățeni, ca și a activității de control a Inspectoratului în Construcții, am atacat în instanță numeroase autorizații de construire a unor imobile, emise ilegal sau care încălcau drepturile legale ale vecinilor.

Pentru îmbunătățirea serviciilor acordate cetățenilor, am organizat audiențe publice în teritoriu, astfel încât locuitorii din comunele izolate să poată primi răspunsuri la problemele lor fără a fi nevoiți să se deplaseze la Iași. Am efectuat inspecții inopinate la instituțiile deconcentrate care au servicii de relații cu publicul, pentru a verifica modul de aplicare a măsurilor stabilite pentru eliminarea cozilor la ghișee. Cu aceeași intenție, de a reduce timpul de așteptare până la soluționarea unei probleme, am dispus, în interiorul instituției, că termenul legal de 30 de zile pentru răspunsul la petiții să nu fie depășit indiferent de circumstanțe, iar atunci când exista posibilitatea unui răspuns prompt, acesta să fie acordat cu celeritate.

Am inițiat și am continuat o serie de activități menite să crească vizibilitatea și prestigiul instituției. Menționez manifestările organizate cu ocazia Zilei Ministerului Afacerilor Interne, Ziua Porților Deschise, Concursul ”Prefect pentru o zi”, Ziua Prefectului, manifestări care sper să se transforme în frumoase tradiții la nivelul instituției.

Am fost aproape de autoritățile locale, indiferent de culoarea politică, respectându-mi crezul că bunăstarea ieșenilor pornește de la nivel local, de la fiecare primărie de comună.

Mi-am făcut datoria fără rabat de la aplicarea legii, în mod echidistant, în slujba cetățenilor cărora le mulțumesc pentru încrederea acordată instituției în această perioadă a mandatului meu de prefect.
Mulțumesc și mass-mediei locale pentru colaborarea avută în această perioadă. Am încercat să mă ghidez după o serie de principii: transparență, legalitate, tratament egal, care cred eu, s-au transpus inclusiv în relația cu reprezentanții presei locale și naționale.

Țin să mulțumesc directorilor instituțiilor deconcentrate cu care am avut ocazia să colaborez pe parcursul mandatului meu și, în mod deosebit, șefilor structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Cred că am reușit să constituim o echipă bine închegată, serviciile deconcentrate făcându-și datoria și răspunzând prompt solicitărilor venite din partea Instituției Prefectului. Aceleași mulțumiri vreau să le adresez și colegilor din cadrul Instituției Prefectului, care au manifestat profesionalism și promptitudine în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Fără aportul lor, realizarea acestor proiecte nu ar fi fost posibilă.

Adauga un comentariu