Prima pagină » National » Mesajul tăios al unei asistente: „Dacă n-ai resuscitat pe cineva până ți-au pocnit coastele, nu vorbi despre salarii”
Mesajul tăios al unei asistente:

Mesajul tăios al unei asistente: „Dacă n-ai resuscitat pe cineva până ți-au pocnit coastele, nu vorbi despre salarii”

13 aug. 2025, 19:40, 1 ,
Redacția BZI în National

O asistentă medicală din județul Vâlcea a stârnit un val uriaș de reacții pe rețelele de socializare după ce a publicat un mesaj dur, adresat celor care hotărăsc salariile din sistemul sanitar fără să fi trăit măcar o zi realitatea din spitale. Postarea ei, distribuită masiv de colegi din întreaga țară, este un apel emoționant, dar și o acuzație directă la adresa celor care decid din birouri, departe de suferința pacienților.

„Dacă nu ați tras niciodată fermoarul la un sac de cadavre în timpul unei ture, nu ar trebui să decideți cât câștigă asistentele. Dacă nu ați văzut un om sufocându-se în propriul sânge sau în propria spută, nu ar trebui să decideți cât câștigă asistentele. Dacă nu ați fost loviți pentru că ați încercat să evaluați un pacient, nu ar trebui să decideți cât câștigă asistentele”, a scris asistenta.

Strigătul viral al unei asistente din Vâlcea

Ea a vorbit și despre momentele sfâșietoare în care cadrele medicale sunt puse în fața unor situații imposibile: să privească un pacient implorând să fie salvat sau, dimpotrivă, cerând să fie lăsat să moară.

„Dacă nu ați ținut în brațe familia unui pacient și nu le-ați spus că și-au pierdut copilul, mama, tatăl sau altă persoană dragă, nu ar trebui să decideți cât câștigă asistentele”, a adăugat aceasta.

Mesajul ei a atins și un alt punct sensibil: sacrificiul personal și protecția celor dragi. Asistenta a vorbit despre momentele în care, după o zi grea, personalul medical le spune familiilor „a fost bine” doar pentru a le cruța de adevăr.

„Dacă nu v-ați simțit niciodată coastele aproape rupte în timp ce resuscitați pe cineva, nu ar trebui să decideți cât câștigă asistentele”, a mai spus ea.

Postarea a fost intens distribuită și comentată, mulți oameni din sistemul sanitar recunoscându-se în experiențele descrise și susținând mesajul ca pe un strigăt de disperare într-un context în care salariile și condițiile de muncă din spitale sunt în continuare subiecte aprinse.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Scandal după votul Moldovei la Eurovision 2026. Ilona Stepan explică de ce România a primit doar 3 puncte
Ilona Stepan, membră a juriului din Republica Moldova la Eurovision 2026, explică de ce România a primit doar trei puncte, deși Alexandra Căpitănescu s-a clasat pe locul trei în finală. Finala Eurovision Song Contest 2026 a provocat controverse după ce juriul din Republica Moldova a acordat României doar trei puncte, în ciuda faptului că reprezentanta […]
Scandal după votul Moldovei la Eurovision 2026. Ilona Stepan explică de ce România a primit doar 3 puncte
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 mai 2026
22 mai 2026