Prima pagină » National » Metrorex: O nouă avarie la metroul din Drumul Taberei
Metrorex: O nouă avarie la metroul din Drumul Taberei

Metrorex: O nouă avarie la metroul din Drumul Taberei

04 oct. 2020, 17:03,
în National

O avarie la o conductă Apa Nova a generat acumulări de apă în zona accesului din strada Valea Oltului a staţiei de metrou Valea Ialomiţei, informează duminică Metrorex.

„Metrorex informează că, din cauza unei avarii la o conductă a furnizorului de utilităţi Apa Nova, s-au produs mici acumulări de apă în zona accesului din strada Valea Oltului, a staţiei de metrou Valea Ialomiţei. În acest moment, angajaţii Apa Nova intervin pentru remedierea situaţiei”, precizează sursa citată.

În urmă cu câteva zile, pe 1 octombrie, Metrorex anunţa că, în staţia de metrou Eroilor 2, din cauza unei avarii la o conductă de la nivel vestibul, s-au înregistrat uşoare acumulări de apă pe peron, spre zona centrală, însă circulaţia trenurilor s-a desfăşurat în condiţii normale.

Magistrala de metrou M5, secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia şi depoul Valea Ialomiţei, a fost dată în folosinţă cu călători pe 15 septembrie 2020. Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia şi depoul Valea Ialomiţei, este finanţată din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007 – 2013, Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 (85%) şi de la bugetul de stat (15%).

Lucrările la acest proiect de investiţii au început în noiembrie 2011, iar valoarea proiectului, aprobat prin HG nr. 374/2019 este de circa 3,2 miliarde de lei. Valoarea eligibilă a proiectului este de circa 2,3 miliarde de lei, din care contribuţia Comisiei Europene prin Fondul de Coeziune (în cuantum de 85% din valoarea eligibilă a proiectului) este de aproximativ 2 miliarde de lei, conform Metrorex.

Intervenţie în forţă la metroul din Capitală

Haos la metrou în Bucureşti, trupele speciale au intervenit în staţie pentru prinderea unor huligani. Metroul a fost oprit în staţia Ştefan cel Mare, unde mai mulţi tineri au fost scoşi din tren şi încătuşaţi.

Tinerii scoși din metrou sunt suporteri ai echipei FCSB şi Dinamo. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române susţine că trupele speciale nu au folosit spray-uri lacrimogene.

Indivizii au fost agresivi cu jandarmii.

Alexandru Iacob, reprezentant al Jandarmeriei, a declarat pentru sursa citată că „informațiile se confirmă. Acțiunea a fost legitimă, justificată, întemeiată. În interiorul gurii de metrou, cei aproximativ 100 de suporteri steliști au fost conduși de jandarmi în retragere, către tren și în timp ce aceștia au intrat în tren, au fost trași împreună cu suporterii și doi jandarmi”.

„Ce nu se vede pe filmare e că pe perimetrul exterior, jandarmii au asigurat siguranța cetățenilor neutri. Nu au fost folosite spray-uri lacrimogene decât punctual, dacă situația a impus-o, undeva unde siguranța nu era pusă în pericol a celorlalți cetățeni”, a mai spus reprezentantul Jandarmeriei.

Explicații ale Jandarmeriei, după scenele care au șocat bucureștenii, în metrou

Zeci de jandarmi, echipați ca de lupte de stradă, au intervenit, vineri, în stația de metrou Ștefan cel Mare, într-o garnitură de tren, unde au luat la bătaie un grup de tineri. Se pare că aceștia erau susținători ai CSA Steaua și urmau să meargă la un meci cu Dinamo B, în Liga III. Jandarmii i-au rupt în bătaie pe steliști, producând panică printre bucureștenii care erau în garnitura de tren.

Jandarmeria București a explicat că intervenția a fost una legală și oportună, pentru că steliștii erau înarmați și luaseră cu ei în metrou și doi jandarmi.

”Au fost exercitate violențe asupra forțelor de ordine. Cei 100 de suporteri steliști au tras cu ei în tren și 2 jandarmi, iar colegii noștri au decis să intervină. Aveam indicii că asupra suporterilor erau arme albe, torțe și materiale pirotehnice, ceea ce am și găsit, ulterior. A fost o intervenție oportună, legitimă și așa s-a decis să se intervină. Două grupuri rivale plănuiseră să se întâlnească, în spațiul public, și să aibă o răfuială. Oamenii erau în pericol.”, a spus Alexandru Iacob, purtător de cuvânt Jandarmeria București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`