Prima pagină » International » Mexicul denunţă acţiunile de spionaj ale Washingtonului: „Nu poţi să ai aroganţa…”
Mexicul denunţă acţiunile de spionaj ale Washingtonului:

Mexicul denunţă acţiunile de spionaj ale Washingtonului: „Nu poţi să ai aroganţa…”

18 apr. 2023, 17:35,
în International

Preşedintele Mexicului Andrés Manuel Lopez Obrador a denunţat luni, 17 aprilie, presupuse activităţi de spionaj ale Statelor Unite după publicarea unor documente ale Pentagonului semnalând tensiuni între armata şi Marina mexicane, scrie AFP, conform AGERPRES.

„Nu poţi să te angajezi în activităţi de spionaj cu scopul de a afla ce fac forţele noastre armate şi, pe deasupra, să ai aroganţa de a transmite informaţiile jurnalului Washington Post”, a declarat Lopez Obrador în cursul obişnuitei conferinţe de presă.

La câteva ore după conferinţa sa de presă, preşedintele mexican l-a primit pe ambasadorul Statelor Unite, Ken Salazar, care a plecat fără să facă declaraţii.

Mexicul denunţă acţiunile de spionaj ale Washingtonului

O nouă lege care acordă armatei responsabilitatea supravegherii spaţiului aerian al Mexicului a dus la tensiuni tot mai mari între armata şi Marina mexicane, potrivit unui document clasificat al Pentagonului citat de jurnalul american.

Această măsură ar putea „exacerba rivalitatea existentă (între cele două forţe) şi ar putea afecta capacitatea acestora de a desfăşura operaţiuni comune”, potrivit documentului clasificat al Pentagonului.

Informaţiile Pentagonului publicate de Washington Post fac parte din arhivele clasificate postate pe un forum numit WowMao al platformei Discord, numele unui YouTuber faimos pentru videoclipurile sale umoristice.

Potrivit Washington Post, forumul unde s-au scurs documentele – mai ales despre războiul din Ucraina – a fost frecventat în cea mai mare parte de aproximativ 20 de bărbaţi şi adolescenţi cărora le plac „armele de foc, echipamentul militar şi Dumnezeu”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 septembrie 2026
09 septembrie 2026