News Flash:

Mezzo-soprana Viorica Cortez a fost grav ranita

19 Martie 2001
7934 Vizualizari | 0 Comentarii
•Autoturismul condus de sotul sau, Adolf Ambruster, s-a zdrobit de un copac •Adolf Ambruster si-a pierdut viata •Viorica Cortez-Guguianu se deplasa spre capitala cu mari sume de bani si multe bijuterii •Artista nu s-a despartit de cele doua pisici ale sale

Ieri, un grav accident rutier, petrecut in judetul Vaslui, s-a soldat cu accidentarea grava a solistei Viorica Cortez-Guguianu si moartea sotului acesteia, Adolf Ambruster. In prezent, artista de opera se afla internata la Spitalul de Urgente, starea sanatatii sale fiind stabila. Politistii rutieri nu exclud ca la originea accidentului sa fi fost viteza excesiva a autoturismului condus de Adolf Ambruster.

•Sotul Vioricai Cortez-Guguianu a fost accidentat mortal

Cunoscuta solista de opera Viorica Cortez-Guguianu si sotul acesteia, Adolf Ambruster, au fost victimele unui grav accident de circulatie petrecut ieri, in jurul orelor 10.00, pe raza localitatii Manastireni, judetul Vaslui. Autoturismul, marca BMW, condus de Adolf Ambruster s-a lovit de un copac aflat pe marginea carosabilului. In urma impactului, Adolf Ambruster a decedat pe loc, iar Viorica Cortez-Guguianu a fost grav ranita. Viorica Cortez-Guguianu si Adolf Ambruster se indreptau spre Bucuresti, unde sotul solistei urma sa sustina o comunicare la un congres unde a fost invitat. Dupa incheierea lucrarilor congresului, Viorica Cortez-Guguianu urma sa se intoarca la Iasi, sa sustina un spectacol la liceul unde a invatat, "Oltea Doamna". La scurt timp dupa producerea accidentului, solista a fost internata la Spitalul Judetean din Vaslui si diagnosticata cu politraumatism, fractura cominutiva gamba stanga si comotie cerebrala. Deoarece Spitalul Judetean din Vaslui nu dispune de aparatura medicala pentru investigatii amanuntite, Viorica Cortez-Guguianu a fost transportata la Iasi cu elicopterul sanitar. Starea de amnezie provocata de socul posttraumatic nu i-a permis solistei sa-si aminteasca modul in care s-a produs accidentul caruia i-a cazut victima. Sotul mezzo-sopranei, Adolf Ambruster, a fost sas din Sibiu, repatriat impreuna cu familia in Germania. A scris si publicat nenumarate carti despre romani, astfel facand cunoscut lumii intregi faima si traditia poporului roman.

•Grav ranita, solista nu si-a abandonat pisicile

Accidentul in urma caruia s-a ales cu rani grave nu i-a diminuat Vioricai Cortez-Guguianu grija pentru cele doua pisici care au supravietuit impactului autoturismului cu copacul aflat la marginea soselei. Albita, o uriasa pisica de culoare alba, si Sisi, o pisicuta vargata si ceva mai timida, au insotit-o pe artista pana la Spitalul de Urgente din Iasi, unde a fost initial internata. Politistii care s-au ocupat de investigarea accidentului rutier au fost obligati sa aiba grija de cele doua pisicute pe care artista a sustinut ca le-a adoptat intr-unul din turneele pariziene. Viorica Cortez-Guguianu nu a acceptat sa se desparta de pisicile sale nici macar in elicopterul sanitar. Pentru a nu-i incalca dorinta, politistii vasluieni si echipajul elicopterului sanitar au pus-o pe Albita intr-un cos de nuiele, iar pe Sisi intr-o husa destinata targii. Zborul a decurs normal, starea sanatatii Vioricai Cortez-Guguianu mentinandu-se stabila pana la aterizarea elicopterului sanitar la Iasi. Dupa internarea la Spitalul de Urgente, artista a fost supusa unor complexe investigatii medicale, o echipa chirurgicala indicand necesitatea unei interventii pentru diminuarea efectelor fracturii la gamba stanga. "Viorica Cortez-Guguianu nu si-a amintit cum a ajuns in elicopterul sanitar. Traumatismele suferite au avut ca efect si o amnezie retrograda. Desi se afla intr-o situatie destul de dificila, in elicopter a fost preocupata de pisicile sale. Pacienta nu a ridicat probleme deosebite in timpul zborului. Refacerea dupa accident va fi de durata", a declarat dr. Adriana Gheorghica de la serviciul de Ambulanta.

•Artista a plecat la drum cu mari sume de bani si multe bijuterii

Politistii de la Serviciul Circulatie care s-au ocupat de investigarea accidentului in urma caruia a decedat Adolf Ambruster au constatat ca artista se deplasa la Bucuresti avand asupra sa o impresionanta cantitate de bani si bijuterii. Potrivit celor declarate de martorii oculari, in caroseria strivita a autoturismului solistei au fost gasite trei genti de voiaj in care se aflau mari sume in lei si valuta, multe bijuterii, precum si o serie de documente ale victimelor. Pentru a evita orice speculatii pe marginea eventualei disparitii a banilor, bijuteriilor si documentelor, politistii au preluat si inventariat bunurile apartinand artistei si sotului decedat, urmand sa le predea rudelor acestora.

Viorica Cortez - o voce a Europei

La ora actuala, Viorica Cortez este cotata ca una dintre cele mai mari mezzo-soprane ale Europei. Artista s-a nascut la Iasi si a absolvit Liceul "Oltea Doamna". Inca din ultimii ani de liceu a fost selectata ca solista in corul Filarmonicii de stat "Moldova" din Iasi. De la Filarmonica a ajuns solista la Opera Romana din Iasi, dupa care a luat drumul spre opera din Bucuresti. Acesta a fost primul ei pas spre marile scene ale lumii. Primii trei ani la Conservator i-a facut in orasul natal, plecand apoi la institutia similara din Capitala, la clasa profesorului Arta Florescu. La sfarsitul anilor '70, mezzo-soprana paraseste tara, plecand in strainatate pentru a face cunoscut lumii intregi vocea si talentul ei de neegalat. A sustinut concerte pe renumitele scene ale lumii, cucerind cele mai mari premii. A cantat alaturi de voci rasunatoare ale operei, cum ar fi Luciano Pavaroti, Jose Carerras, Placido Domingo si alti mari cantareti ai scenei lirice mondiale. Desi s-a stabilit in strainatate, Viorica Cortez nu a uitat niciodata oamenii si locurile natale. La sfintele sarbatori de Pasti si Craciun se intoarce la Iasi pentru a fi alaturi de familie si prietenii dragi. Publicul iesean nu a uitat-o nici o clipa, dovada ca, atunci cand vine sa sustina un spectacol acasa, sala devine neincapatoare. Nici acum, la cei 67 de ani ai sai, mezzo-soprana Viorica Cortez nu si-a incheiat cariera, desi, altii, au facut acest pas de mult.
Magda OLTEANU
Ovidiu MARDARE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1598 (s) | 22 queries | Mysql time :0.038179 (s)