Prima pagină » Actualitate » Mihai Fifor explică rezultatul rușinos obținut de Viorica Dăncilă
Mihai Fifor explică rezultatul rușinos obținut de Viorica Dăncilă

Mihai Fifor explică rezultatul rușinos obținut de Viorica Dăncilă

25 nov. 2019, 09:30,
în Actualitate

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, susține că votul de la alegerile prezidențiale a însemnat o decontare a gafelor partidului din ultimii trei ani. Mai mult, Fifor arată că Iohannis a ajuns să fie considerat răul cel mai mic de către electorat.

”În calitate de secretar general al PSD vreau sa le mulțumesc celor peste 3 milioane de cetățeni români care au votat ieri candidatul partidului nostru. Împreună cu voi vom începe reconstrucția PSD. Avem multe lucruri de îndreptat și multe lucruri de îmbunătățit.

Votul de ieri ne-a arătat că există multe resentimente împotriva PSD. Unele au fost hrănite de ura sădită de adversarii noștri. Dar trebuie să admitem că o bună parte dintre ele se datoreaza greșelilor, stângăciilor sau ezitărilor noastre.

Cred, așadar, că trebuie să construim o relație sinceră cu electoratul. Recunoașterea neajunsurilor noastre este primul pas în această reconstrucție.

Pe de altă parte, cei peste 65% dintre românii care au votat nu l-au ales pe Iohannis pentru că l-au placut. Ci pentru că l-au considerat răul cel mai mic. Acesta este meritul rușinos al celui care a redevenit președinte după 5 ani de nimic.

De asemenea, chiar înainte de comunicarea rezultatului final, PNL s-a apucat deja să vorbească de anticipate – dovadă evidentă a fugii de răspundere față de o guvernare care deja alunecă într-o cruntă austeritate.

Liberalii vor a să își asigure perpetuarea la putere

Deci nu bunăstarea cetățenilor și echilibrul țării îi preocupă cel mai mult pe cei din PNL. Ci cum să-și aranjeze cărțile electorale ca să își asigure perpetuarea la putere. Este aceeași greșeală cinică pe care au făcut-o și cei de la USR. După rezultatul de la europarlamentare, când au anunțat refuzul de a participa la o guvernare pentru care primiseră un vot masiv.

Asta ne arată că adversarii noștri nu sunt nici pe departe nici atât de tari, nici atât de inteligenți pe cât îi arată acum rezultatul de la prezidențiale. Rămâne un spațiu larg în care PSD se poate reconstrui pentru a redeveni prima forță politică a României. Depinde numai de noi și în primul rând de relația pe care o vom construi cu românii.

Mai multă sinceritate, mai multă corectitudine. Mai puține greșeli și decizii mai hotărâte. Care să răspundă la problemele cele mai stringente ale cetățenilor, din țară și de pretutindeni”, scrie Mihai Fifor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”
Învățătoarea lovită de fulger, Dumitra Topolianu, a făcut primele declarații după ce și-a revenit în spital. Cadrul didactic le mulțumește elevilor și medicilor care i-au salvat viața și spune că își dorește să revină la catedră. Dumitra Topolianu, învățătoarea care a fost lovită de fulger în timpul unei drumeții alături de elevii săi, a făcut […]
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 iulie 2026
30 iulie 2026