Mihai Mihalache, fostul primar al comunei Schitu Duca, a fost reținut pentru 24 de ore ieri, 14 august 2024, după percheziții.
În aceste momente, acesta este prezentat în fața magistraților pentru a afla dacă va sta pentru următoarele 30 de zile după gratii.
Ce acuzaţii i se aduc fostului primar din Schitu Duca
Mihai Mihalache a fost reținut sub acuzația de lipsire de libertate și supunere la muncă forțată sau obligatorie. Conform legii, lipsirea ilegală de libertate a unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 1 la 7 ani.
Ieri, pe 14 august 2024, polițiștii au efectuat percheziții pe proprietatea deținută de Mihai Mihalache, fostul primar al comunei Schitu Ducă din județul Iași. După percheziții, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi, 15 august 2024, urmează să afle dacă va fi plasat în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, Mihai Mihalache riscă o pedeapsă de 3 ani de închisoare. Un vecin a relatat pentru reporterii BZI cum Mihalache racola oameni, îi agresa fizic și îi forța să muncească fără întrerupere.
„A avut un băiat și l-a bătut bine, nu a ajuns la spital, că l-a dat la câini. După capul lui, ca să nu îl spună că l-a bătut el (n.r. – Mihai Mihalache), că el e vinovatul l-a dat la câini să îl dihoace tot. Băiatul a fost oleacă mai în putere și a ajuns la Poiana, la Rostogolu, la un colonel și dumnealui l-a tradus la poliție și de acolo a divulgat treaba și a venit poliția la domnul Mihalache. Și acuma îl trage la răspundere. S-ar putea să îl fi luat poliția pe Mihalache, nu știu. Din câte am înțeles, a adus la treabă și cinci, și șase persoane, toți au decolat din cauza lui că-i gură proastă, vorbește aiurea, dumnezeiește de toți sfinții. Îi aduce din gară, ia oameni care vor să muncească ca să trăiască. Din câte am înțeles, îi punea tot pe oameni să își prepare mâncarea, dar dacă ei erau rupți de muncă, mai puteau să își facă de mâncare? Lucrau oamenii zi lumină, non-stop. Eu auzeam. La 4:30, dădea caprele la muls și până seara aveau treabă, până râneau, seara iar trebuiau mulse. Îți dai seama că nu îți mai vine să faci de mâncare. Omul se culca așa cum se găsea. Are un fel de grajd, un fel de magazie, a băgat niște pături acolo ca să aibă cum să se odihnească. Pe oamenii care îi găsea în gară îi luă cu japca, nu știu dacă le mai dădea ceva (n.r. – dacă îi plătea). A mai fost un om din comună Ciortești acum o lună, două, s-a dus Mihalache la omul respectiv, l-a bătut bine, l-au găsit pe câmpurile alea, botul spart, nas, tot fărmat”, a povestit Ion Boldureanu, vecinul lui Mihai Mihalache.
Asta a fost candidatul PSD la primarie. PSD sinteti jalnici. Ca alde astia defilati? Va are pe toti la mina. Il scoate din arest ala care l-a mai ajutat, se stie. Nu e la prima penala
3000 de zile la carcera pentru stapanul de sclavi