Prima pagină » Local » Mihai Plumbu a fost găsit de polițiști în ieslea animalelor. Ce a căutat bărbatul acolo și ce a urmat?
Mihai Plumbu a fost găsit de polițiști în ieslea animalelor. Ce a căutat bărbatul acolo și ce a urmat?

Mihai Plumbu a fost găsit de polițiști în ieslea animalelor. Ce a căutat bărbatul acolo și ce a urmat?

19 feb. 2026, 02:00, 1 ,
Lucian SAVA în Local

Un bărbat din județul Iași a fost condamnat la închisoare, după ce a încălcat un ordin de protecție. Mihai Plumbu a intrat în curtea soției sale, deși nu avea voie să facă asta. Polițiștii l-au găsit în ieslea animalelor, iar mai apoi l-au dus la „Socola”

Mihai Plumbu, un bărbat din comuna Probota, județul Iași, a fost condamnat la închisoare după ce a încălcat un ordin de protecție. Acesta a intrat în curtea soției sale și a făcut scandal, deși avea emis un ordin de protecție.

„În ziua de 17.04.2021, inculpatul Plumbu Mihai a încălcat ordinul de protecție provizoriu, emis de către organele de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Popricani în data de 15.04.2021, prin aceea că a pătruns în curtea și locuința persoanei vătămate. În seara zilei de 14.04.2021, fiind în stare avansată de ebrietate, inculpatul Plumbu Mihai a provocat scandal la domiciliu, a strâns-o de gât pe persoana vătămată și i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona umărului stâng, motiv pentru care persoana vătămată a sesizat, prin intermediul SNUAU 112. Organele de poliție care s-au deplasat la fața locului au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva inculpatului, astfel, acesta fiind evacuat din locuință pe o durată de 5 zile și fără a se putea apropia de soția sa și de locuința de domiciliu la mai puțin de 100 m. La data de 17.04.2021, potrivit procesului-verbal întocmit de organele de poliție, i-a fost adus la cunoștință numitului Plumbu Mihai conținutul ordinului de protecție provizoriu emis împotriva sa. La data de 17.04.2021, ora 15:30, organele de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală au fost sesizate, prin intermediul SNUAU 112, de către persoana vătămată cu privire la faptul că soțul său, împotriva căruia a fost emis un ordin de protecție provizoriu în data de 15.04.2021, a revenit la domiciliul său și provoca scandal”, se arată în rechizitoriu.

Mihai Plumbu a fost găsit de polițiști în ieslea animalelor

Individul a încercat să se ascundă când polițiștii au venit după el.

„La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care l-a identificat pe inculpatul Plumbu Mihai în stare avansată de ebrietate, acesta fiind ascuns în ieslea animalelor, motiv pentru care organele de poliție s-au sesizat din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție», faptă prevăzută de art. 47, alin. 2 din Legea 217/2003, iar din cauza stării de ebrietate și agitație în care se afla acesta, a fost internat la Institutul de Psihiatrie «Socola». Fiind audiat în cursul urmăririi penale, la data de 16.03.2022, în calitate de suspect, a refuzat să dea declarație, susținând că nu este vinovat de nimic. În fața instanței, însă, la termenul din 13.11.2025, inculpatul a recunoscut comiterea faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, arătând, în ultimul cuvânt, că regretă foarte mult fapta”, se mai arată în rechizitoriu.

A fost condamnat la închisoare

Individul a fost zilele trecute condamnat la închisoare.

„Stabilește o pedeapsă de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului Plumbu Mihai, pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție, faptă prevăzută de art. 47, alin. 2 din Legea 217/2003 (faptă săvârșită la data de 17.04.2021). În temeiul art. 396 alin. 1 și 4 C. proc. pen., raportat la art. 83 C. pen., amână aplicarea pedepsei de 9 luni închisoare, stabilită în sarcina inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art. 84 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, au stabilit judecătorii de la Judecătoria Iași.

Mihai Plumbu a fost găsit de polițiști în ieslea animalelor, iar acum a fost condamnat la închisoare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile
Nivelul Dunării a ajuns la pragul critic pentru funcționarea Unității 2 de la Cernavodă. Autoritățile avertizează că oprirea reactorului este inevitabilă. Situația de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă a devenit critică după ce nivelul Dunării a coborât la pragul prevăzut în procedurile de funcționare. Unitatea 2, singurul reactor aflat în prezent în producție, ar […]
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 august 2026
12 august 2026