Artistul Mihai Trăistariu a făcut publice veniturile obținute în perioada Sărbătorilor Pascale. Acesta a cântat la evenimente organizate la munte și a închiriat apartamentele pe care le deține la malul mării, reușind să își completeze veniturile din mai multe surse.
Mihai Trăistariu, concerte la munte și onorarii de mii de euro
Mihai Trăistariu a povestit că are deja o tradiție de peste un deceniu în care cântă de sărbători în stațiuni turistice, în special pe Valea Prahovei. De Paște, artistul a susținut recitaluri pentru turiști, chiar în timpul meselor festive, combinând muzica ușoară cu cea populară.
El a explicat că un singur recital are un onorariu de aproximativ 1.500 de euro, iar totalul câștigurilor din muzică în perioada Paștelui a fost de aproximativ 3.000 de euro.
„Deja sunt 12 ani de când cânt pe Valea Prahovei de Crăciun și de Paște, pe la resorturi. Le-am cântat turiștilor a doua zi de Paște, la masa de prânz: ei mâncau și eu îi mai invitam la dans. Din muzică, de Sărbătorile Pascale, am câștigat în jur de 3.000 de euro, am un onorariu de 1.500 de euro pentru un recital, dar cânt de toate: și muzică populară și ușoară, să se simtă bine omul la petrecere”, a declarat Mihai Trăistariu.
Pe lângă activitatea artistică, cântărețul are și o afacere în domeniul imobiliar, deținând șase garsoniere în Mamaia Nord, pe care le închiriază turiștilor.
În perioada Paștelui, patru dintre acestea au fost ocupate pentru câteva zile, la un preț de aproximativ 250 de lei pe noapte. Artistul spune că în sezonul de vară tarifele cresc la 350 de lei pe noapte.
Din această activitate, Trăistariu a câștigat în jur de 3.000 de lei în perioada sărbătorilor.
„Din cele șase garsoniere pe care le dețin în Mamaia am avut patru închiriate câte 2-3 zile. În această perioadă închiriez cu 250 de lei pe noapte fiecare garsonieră… Din turism am făcut în jur de 3.000 de lei de Paște. Nu e foarte mult, dar e un început”, a spus artistul.
Adunând veniturile din muzică și turism, Mihai Trăistariu a precizat că a strâns aproximativ 18.000 de lei în perioada Paștelui.
Artistul consideră că rezultatele sunt doar un început și speră ca în anii următori câștigurile să crească, mai ales în perioadele de sărbători sau în sezonul turistic de vară.
El spune că succesul în afaceri depinde de implicare și organizare, iar faptul că își promovează constant apartamentele îl ajută să își păstreze clienții.
Amintiri dureroase ale lui Mihai Trăistariu, de Paște
De asemenea, Mihai Trăistariu a rememorat copilăria sa marcată de lipsuri materiale, povestind că, în perioada Sărbătorilor Pascale, el și cei trei frați ai săi erau ajutați de vecini cu mâncare gătită și mici cadouri. Artistul spune că familia lor era considerată nevoiașă în acea perioadă, însă nu a trăit sărăcia ca pe o dramă, mai ales în contextul anilor comunismului, când astfel de situații erau frecvente.
De Paște, familia mergea la biserică, apoi acasă primeau ouă roșii, cozonac sau drob de miel de la vecini, în timp ce mama lor pregătea doar o pască simplă. Trăistariu subliniază că, deși resursele erau limitate, solidaritatea comunității îi ajuta să simtă spiritul sărbătorilor, iar copiii primeau uneori și daruri de Iepuraș.
Artistul a transmis un mesaj de Paște în care îndeamnă la împăcare și liniște sufletească, spunând că supărarea îmbolnăvește și că oamenii ar trebui să lase ranchiuna deoparte. El îi încurajează pe români să meargă la biserică și să caute echilibrul interior, urându-le sărbători liniștite și pline de pace.