Ministerul Sănătăţii va propune prelungirea stării de alertă, în contextul evoluţiei actuale a pandemiei, a anunţat astăzi ministrul Nelu Tătaru.
„După cum vedem şi evoluţia, suntem pe un platou. Propunerea Ministerului Sănătăţii este de prelungire a stării de alertă”, a declarat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății a precizat că propunerea va fi de prelungire a stării de alertă cu 30 de zile.
Ministerul Sănătăţii propune prelungirea stării de alertă
Nelu Tătaru a mai anunţat că le-a cerut managerilor spitalelor suport să reanalizeze situaţia în contextul reducerii numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi să pregătească un scenariu pentru pacienţii non-COVID.
„Am solicitat fiecărui manager al fiecărui spital suport COVID să-şi reanalizeze situaţia, prezenţa patologiei COVID, iar în măsura în care poate, să pregătească (…) şi un scenariu pentru cei cu patologie non-COVID, ori prin alocarea pacienţilor cu infecţie SARS-CoV-2 în anumite pavilioane cu circuite separate, ori prin transferarea acestora, dacă există posibilităţi, în altă parte“, a spus ministrul Sănătăţii.
Guvernul a aprobat pe 14 august, printr-o hotărâre, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile pe între teritoriul României, începând din data de 16 august.
„În urma aprobării hotărârii CNSU, astăzi venim cu Hotărârea de Guvern care propune prelungirea cu încă 30 de zile a stării de alertă, cu modificări minimale, fără restricții suplimentare”, a spus secretarul de stat Raed Arafat.
Premierul Ludovic Orban și-a dat acordul și a spus că acesta este primul punct pe ordinea de zi a ședinței de Guvern.
Odată cu ieșirea din starea de urgență, România a intrat, pentru prima dată, în starea de alertă, la data de 15 mai. Aceasta este a treia oară când se prelungește această măsură de prevenire a răspândirii infectărilor cu noul coronavirus.
Un al doilea val de COVID ar putea avea urmări grave în România
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, consideră că România se confruntă cu un pericol uriaş în ceea ce priveşte venirea celui de-al doilea val de COVID. Nelu Tătaru a menţionat faptul că orice pandemie a ţinut, în istoria umanităţii, maximum doi ani. Totuşi, în cazul gripei spaniole, al doilea val a fost mult mai agresiv decât primul. Nelu Tătaru considera faptul că, în România se va produce cel de-al doilea val şi ca şi gripă sezoniera va avea un rol important în contextul pandemic din lume. Ministerul Sănătății a pregătit deja 500.000 de vaccinuri din necesarul de 3 milioane:
„Haideți să terminăm valul unu. În general orice pandemie a mers pe durata unui an sau un an și jumătate spre doi. Dacă ne amintim de gripă spaniolă au fost patru valuri, iar al doilea a fost mai important ca primul. Totuși vorbim de 100 de ani distanță și cred că am evoluat noi ca omenire și ca activitate medicală.
Ne așteptăm și la valul doi de infectări, dar el depinde foarte mult de valul unu.
Gripă sezonieră va șubrezi organismul. În contextul în care pregătim această toamnă avem acele 3 milioane de vaccinuri, iar din informațiile noastre sunt cumpărate deja 500.000 de vaccinuri. Recomandarea este să ne vaccinăm, mai ales cei care sunt în grupele de risc. Măcar să facem vaccinul pentru bolile pentru care putem”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.