Ministrul Culturii, András István Demeter, a declarat la Iași că, în acest moment, statul român nu are bani pentru a cumpăra și aduce în țară mai multe opere semnate de Constantin Brâncuși. Oficialul a precizat însă că autoritățile încearcă să găsească soluții pentru promovarea patrimoniului cultural și pentru organizarea unor expoziții în mai multe orașe din țară.
„În prezent, ar exista șanse ca statul să se implice în licitații pentru aducerea în țară a mai multor lucrări ale lui Constantin Brâncuși, fonduri nu există. Marketingul întotdeauna lasă loc de mai bine, trebuie reinventat zi de zi pentru că, în funcție de produsul pe care dorești să îl promovezi, trebuie să ai o strategie aplicată. Faptul că anumite incidente contribuie la promovarea unui produs, nu avem altă soluție decât să ne urcăm pe valul creat. A se vedea cazul Coifului de la Coțofenești și ale brățărilor dacice recuperate. Au fost expuse imediat după repatriere, au avut un număr record de vizitatori și sperăm să putem face ceea ce ne-am propus să includem un plan național de itinerare și să ajungă, de ce nu, la Iași. Lumea indiferent de cât ar fi de motivată de acest eveniment cu final fericit, totuși, nu își permite sau nu are timpul pentru a se deplasa la București pentru a vedea sau revedea aceste artefacte”, a declarat Ministrul Culturii.
”Statul nu este operator cultural și nu trebuie să fie operator cultural. De fiecare dată când statul se substituie inițiativelor din orice domeniu de acest gen se întâmplă greșeli. Statul trebuie să elaboreze niște mecanisme pentru a susține astfel de inițiative. Nici casele le licitație nu sunt inițiative publice, nu sunt ale statului. Viața culturală este ceva viu, statul și Ministerul Culturii trebuie să găsească niște sisteme prin care astfel de inițiative să fie susținute. Trebuie să existe o propunere și din momentul acela, nu vom avea de ales, va trebui să găsim mecanismele de susținere, este treaba și responsabilitatea noastră”, a conchis ministrul Culturii.
Mai mult decât atât, ministrul Culturii a declarat că s-a încercat găsirea unor soluții în ceea ce privește Legea culturii scrise, dar problema este una mult mai amplă, fiind vorba de lipsa reînnoirii fondului de carte.
„Este o problemă cu legea culturii scrise. Am lucrat de-a lungul anilor la câteva variante de a repara niște erori de la acea lege. Problema este lipsa fondurilor și nerespectarea acelor dispoziții legale de reînnoire a fondului de carte. Dacă stăm și ne gândim la faptul că dintr-un buget al unei biblioteci publice de, să spune 100 de lei, 98 se duc pe funcționare. Deci este foarte clar că reînnoirea fondului de carte e sublim, dar lipsește cu desăvârșire. Până când nu ieșim și nu reușim să găsim o politică publică pentru aceste biblioteci, astfel încât să despovărăm puțin autoritățile finanțatoare de aceste costuri fixe, ca să aibă și subvenție necesară pentru reînnoirea fondului de carte, noi nu vom ieși din această capcană. Industria cărții a fost grav afectată de creșterea TVA-ului, dar în același timp, ieri am fost la un târg de carte într-un oraș mic, în Sfântul Gheorghe și s-a văzut și acolo că depinde de ofertă. Unele edituri, după trei zile de târg, au spus că această ediție a fost cea mai bună ca vânzări, în timp ce alte edituri, iar depinde de ofertă, au spus că a fost cea mai tristă”, a conchis ministrul Culturii.