Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, începe joi o vizită în Statele Unite ale Americii, cu participarea șefului Statului Major, generalul Daniel Petrescu. Delegația MApN va avea întâlniri la Washington cu secretarul apărării, Lloyd Austin.
„Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, începe astăzi (joi – n.r.) o vizită în Statele Unite ale Americii, cu participarea șefului Statului Major, generalul Daniel Petrescu, precum și a altor oficiali. Delegația MApN va avea întâlniri la Washington cu secretarul apărării, Lloyd Austin, cu generalul Mark Milley, șeful Statelor Majore Întrunite ale Forțelor Armate ale SUA, precum și la Casa Albă – Consiliul Securității Naționale”, anunță Ambasada României îmn SUA.
Ministru Apărării are un adevărat maraton diplomatic
Potrivit sursei citate, delegația MApN se va întâlni cu președinții Comisiilor pentru Forțe Armate din Senatul SUA și, respectiv, Camera Reprezentanților, precum și cu reprezentanți ai industriei americane de apărare și din mediul de reflecție strategică și expertiză.
„Cu prilejul vizitei, delegația română va marca aniversarea a 30 de ani de la stabilirea parteneriatului între Forțele Armate Române și Garda Națională Alabama. Astfel, delegația MApN se va deplasa în statul Alabama, unde, între 2 și 4 aprilie, va avea întâlniri cu guvernatorul statului Alabama, conducerea Gărzii Naționale Alabama, precum și cu legislativul și mediile locale”, arată, în final, Ambasada României în SUA.