Prima pagină » Actualitate » Ministrul austriac de interne îi răspunde lui Olaf Scholz, care a cerut aderarea României la Schengen în acest an
Ministrul austriac de interne îi răspunde lui Olaf Scholz, care a cerut aderarea României la Schengen în acest an

Ministrul austriac de interne îi răspunde lui Olaf Scholz, care a cerut aderarea României la Schengen în acest an

06 apr. 2023, 20:21, 1 ,
în Actualitate

Într-o declarație pentru ziarul austriac Kurier, ministrul de interne al Austriei, Gerhard Karner, îi răspunde cancelarului german Olaf Scholz în legătură cu aderarea României la spațiul Schengen în acest an.

„Poziția Austriei nu s-a schimbat deloc. Libertatea de circulație în Uniunea Europeană va fi posibilă doar în cazul unei protecții robuste a granițelor exterioare”, a declarat acesta, potrivit Deutsche Welle.

Gerhard Karner: „Este o dovadă clară că sistemul nu funcționează”

Ministrul de Interne de la Viena a făcut aceste declarații pentru ziarul austriac Kurier, răspunzându-i astfel cancelarului german Olaf Scholz, care a declarat, luni, la Palatul Cotroceni, că va insista pe lângă sceptici pentru aderarea României la spațiul Schengen în acest an.

„Este o contradicție la cancelarul german: dorește eliminarea controalelor la frontiera dintre România și Ungaria, dar Germania controlează în continuare granița cu Austria. Este o dovadă clară că sistemul nu funcționează”, a completat ministrul Karner.

Scopul lui Scholz ar fi legat de interesele economice germane, speculează ziarul Kurier: România este importantă, de la izbucnirea agresiunii rusești, pentru exportul cerealelor ucrainene și pentru livrarea de arme pentru armata Kievului și pentru centrul de mentenanță și logistică pe care concernul de tehnică militară Rheinmetall vrea să îl deschidă încă din luna aprilie.

Olaf Scholz: „Germania se află ferm de partea României”

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o alături de președintele Klaus Iohannis, că susţine aderarea României la Spaţiul Schengen în acest an.

„Germania se află ferm de partea României. Aceasta înseamnă – şi o spun şi astăzi, aici, răspicat – înseamnă şi obiectivul ca România să obţină, în sfârşit, în acest an, statutul de membru deplin în spaţiul Schengen. Ţara dumneavoastră a depus mari eforturi în acest sens, trebuie să onorăm acest lucru. L-am asigurat pe preşedintele Iohannis încă o dată de susţinerea mea în acest sens”, a declarat Olaf Scholz luni, la Palatul Cotroceni, în cadrul unei conferințe de presă comune cu Klaus Iohannis.

Olaf Scholz a mai spus că susţine aderarea României la Schengen inclusiv în discuţiile cu oficiali europeni.

„Sprijin cu putere această aderare şi sper să aibă loc în acest an. Nu o să spun lucrul acesta doar aici, ci şi în multe capitale şi în discuţiile de la Bruxelles voi vorbi, pentru ca ei să accepte acest pas. România a îndeplinit toate condiţiile şi avem nevoie de graniţe sigure şi o abordare bună a migranţilor şi a refugiaţilor şi toate sunt pozitive”, a mai precizat Olaf Scholz.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`