Prima pagină » National » Ministrul de Externe al Ungariei forțează intrarea completă a României în Schengen
Ministrul de Externe al Ungariei forțează intrarea completă a României în Schengen

Ministrul de Externe al Ungariei forțează intrarea completă a României în Schengen

28 oct. 2024, 20:34, 1 ,
Redacția BZI în National

Aderarea României (cu frontierele terestre) la spaţiul Schengen cât mai curând posibil este în interesul naţional al Ungariei, a declarat luni şeful diplomaţiei de la Budapesta, Peter Szijjarto, în faţa comisiei pentru coeziune naţională a parlamentului, adăugând că guvernul din care face parte speră că aceasta se va putea întâmpla înainte de finalul preşedinţiei ungare a Consiliului UE (31 decembrie), transmite MTI.

El a evidenţiat dificultăţile ce decurg din faptul că România nu face parte (deplin) din regimul Schengen, Szijjarto afirmând că ”România a luat toate măsurile pregătitoare necesare” pentru a fi cooptată, aşa după cum arată evaluările experţilor de la Bruxelles şi sprijinul aproape unanim al membrilor UE.

 Un dublu standard

Referindu-se la refuzul Austriei de a sprijini intrarea României în Schengen, ministrul ungar a spus că acesta este un exemplu de aplicare de duble standarde.

„De obicei, atunci când noi refuzăm să sprijinim ceva, aceasta este imediat văzută ca o încălcare a idealurilor părinţilor fondatori şi o disidenţă şocantă faţă de unitatea europeană (…) însă, când o ţară vest-europeană face acelaşi lucru, este considerată o aplicare legitimă a drepturilor ce decurg din tratatele UE”, a declarat Peter Szijjarto.

El a precizat că guvernul ungar se află în consultări permanente cu Austria, însă „situaţia internă din Austria a devenit instabilă după recentele alegeri care nu au fost câştigate de forţele care au guvernat până acum”.

„Cu toate acestea, învingătorului nu i se acordă şansa de a forma un guvern”, a adăugat el.

Ungaria se numără printre susţinătorii sprijinului european pentru ca România şi Bulgaria să adere deplin la spaţiul Schengenn

Szijjarto a mai afirmat că Ungaria se numără printre susţinătorii sprijinului european pentru ca România şi Bulgaria să adere deplin la spaţiul Schengen cât mai curând posibil. Aderarea României ar fi, de asemenea, ”în deplină concordanţă” cu interesele comunităţii etnice maghiare din România, a adăugat ministrul ungar.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Comentarii
  • Daca am avea conducatori cu demnitate, n-ar fi acceptat ca tara sa fie bataia de joc a Olandei, Germaniei, Austriei, etc. Ar fi retras cererea pentru Schengen de multa vreme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 septembrie 2026
10 septembrie 2026