Prima pagină » National » Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, noi declarații despre revenirea elevilor în școli, după vacanța de Paște
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, noi declarații despre revenirea elevilor în școli, după vacanța de Paște

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, noi declarații despre revenirea elevilor în școli, după vacanța de Paște

03 mai 2021, 21:59,
în National

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că, de miercuri, vor merge la cursuri cu prezenţă fizică toţi copiii din grădiniţe şi învăţământul primar, inclusiv clasa pregătitoare, dar şi elevii claselor de gimnaziu şi de liceu – cu excepţia anilor terminali – din localităţile unde rata de infectare este sub 1 la mie. Elevii din claselea a cincea, a şasea, a şaptea, a noua, a zecea şi a unsprezecea din peste 1.400 de localităţi unde rata de infectare depăşeşte 1 la mie vor relua cursurile online. Elevii claselor terminale vor merge la şcoală începând din 10 mai, potrivit news.ro.

„Miercuri, 5 mai, vor merge la şcoală cu prezenţă fizică absolut toţi copiii din grădiniţe, toţi elevii din învăţământul primar, inclusiv clasa pregătitoare, vor începe şcoala cu prezenţă fizică de miercuri, 5 mai. Pentru elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a şi a XI-a din localităţile în care rata de infectare este sub 1 la mie – şi avem la ora actuală aproape 1.800 de localităţi în care rata de infectare este sub 1 la mie – vor merge, de asemenea, la şcoală de miercuri, 5 mai, cu prezenţă fizică. Ceilalţi elevi de clasele V, VI, VII, IX, X, XI din localităţile în care rata de infectare, din păcate, este încă peste 1 la mie vor începe şcoala miercuri, 5 mai, în sistem online. Este vorba de puţin peste 1.400 de localităţi”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, luni seară, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Ministrul Educaţiei a adăugat că de luni, 10 mai, vor începe şcoala toţi elevii claselor terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a cu prezenţă fizică, indiferent de scenariu, menţionând că acesta „este un pas imporant către normalitate”.

„De asemenea, şcolile speciale, şi este vorba de peste 27.000 de elevi, pentru prima oară vor începe şcoala cu prezenţă fizică, fără niciun fel de diferenţă de scenariu, din orice clasă, din orice localitate vor începe şcoala fizic. Pierderile au fost foarte mari pentru întreg sistemul de educaţie, dar dacă vorbim de elevii din şcolile speciale după multe luni de zile în care nu au avut acces nici la cabinete de stimulare polisenzorială, nici la cabinete de stimulare psihomotrică, nici la cabinete de logopedie, nici de kinetoterapie, la nimic şi lucrurile acestea sunt imposibil de asigurat în online sau acasă, deci este un moment foarte important, este un pas important către normalitate”, a explicat Cîmpeanu.

El a subliniat că se vor păstra toate regulile, de la distanţare fizică adecvată, până la aerisirea spaţiilor de învăţământ, purtarea obligatorie a măştii de protecţie şi respectarea regulilor de igienă.

„Este de preferat să fie asigurată tot timpul distanţarea, distanţarea adecvată şi din ceea ce am văzut în şcolile din România aceste lucruri s-au păstrat, în limita posibilului, desigur. Deci este iluzoriu să ne imaginăm că va fi respectată întru totul distanţa de un metru, dar pe de altă parte este îmbucurător faptul că în cele mai multe situaţii cadrele didactice atrag în permanenţă atenţia copiilor – sigur, cu cât sunt mai mici cu atât e mai complicat. Trendul ratei de infectare este descrescător, asta este îmbucurător, dacă şi ritmul campaniei de vaccinare va fi la fel de bun cred că pe parcursul celor aproape 8 săptămâni de şcoală – pentru că cei care încep şcoala pe 5 mai vor avea şcoală până pe 25 iunie, deci sunt aproape 8 săptămâni de şcoală, timp în care vom monitoriza atât rata de infectare, cât şi progresul campaniei de vaccinare şi dacă epidemiologii vor considera că se pot redeschide şcolile peste tot, fără diferenţiere, cu prezenţă fizică, va fi un element extrem de important pentru sistemul de educaţie”, a conchis ministrul Educaţiei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită
Bacalaureatul din acest an a adus imagini inedite cu ținutele alese de elevi din mai multe centre de examen. Un elev din Mehedinți a devenit viral după ținuta purtată, iar absolvenții au surprins și prin reacțiile de după proba la Limba și literatura română. Primele imagini de la Bacalaureat 2026 au devenit rapid virale, după […]
Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 iulie 2026
01 iulie 2026