Prima pagină » National » Ministrul Justiției trimite Corpul de Control la Rahova: dronele vor supraveghea închisorile
Ministrul Justiției trimite Corpul de Control la Rahova: dronele vor supraveghea închisorile

Ministrul Justiției trimite Corpul de Control la Rahova: dronele vor supraveghea închisorile

26 ian. 2026, 20:28,
Redacția BZI în National

Ministrul Justiției Radu Marinescu vrea măsuri rapide după ce un criminal turc a evadat în timpul unei permisii care îi fusese acordată de Penitenciarul Rahova. Radu Marinescu cere deținuții care primesc permisiuni de părăsire a penitenciarului să poarte brățări electronice de monitorizare și vrea ca închisorile să fie monitorizate cu drone.

Marinescu spune că astfel de evadări sunt rare

Reacția ministrului Justiției vine după ce un deținut turc a evadat de la Rahova. Acesta a beneficiat de permisie în perioada 23-26 ianuarie și nu a mai revenit în penitenciar. Radu Marinescu spune că astefl de cazuri sunt rare.

„Un deținut condamnat pentru omor calificat, care executase 10 ani din pedeapsă și trecuse prin evaluări și modificări succesive ale regimului de executare, aflat în permisiune de părăsire a penitenciarului, nu s-a mai reîntors în penitenciar. Statisticile arată ca o astfel de situație este foarte rară, un caz sau două raportat la mii de permisiuni acordate (ca formă de justiție restaurativă, o tranziție în revenirea în societate a deținutului la data eliberării)”, a scris luni pe Facebook Radu Marinescu.

Marinescu a trimis Corpul de Control la Rahova

Chiar și un singur caz necesită investigație promptă, susține ministrul, care anunță că a trimis corpul de control la Rahova.

Acesta adaugă că, pentru prevenirea unor astfel de cazuri, cheia poate fi în utilizarea tehnologiei în sistemul penitenciar.

Marinescu vrea mii de brățări electronice pentru deținuții care pleacă în permisie

Marinescu spune că a solicitat bugetarea în acest an a achiziției de 6.000 de brățări electronice care vor permite monitorizarea inclusiv a celor care primesc asemenea permisiuni.

De asemenea, ministrul spune că a cerut ANP să analizeze ca în monitorizarea perimetrelor de detenție sau a celor de lucru exterior ale deținuților să fie utilizate drone si sisteme de IA.

„Tot instrumente de IA trebuie să sprijine personalul de specialitate în evaluarea deținuților în vederea acordării de recompense, inclusiv pentru depistarea unor riscuri”, adaugă ministrul.

Penitenciarul Rahova a anunțat că luni, în jurul orei 10.05, s-a constatat că deținutul Atash Abdullah, în vârstă de 45 de ani, fără antecedente penale, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 22 de ani și 10 luni de închisoare pentru omor calificat, aflat în regim semi-deschis, încarcerat în penitenciarul București – Rrahova, nu s-a întors din permisiunea de ieșire din penitenciar acordată la ora stabilită.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 iunie 2026
08 iunie 2026