După jumătate de an de așteptare și aproape zece mii de amendamente, ministrul Educației scoate din sertar noile legi ale Educației. Vin în contextul în care România e campioană în UE la analfabetism funcțional, rata violenței școlare a crescut alarmant și încă avem enorm de multe situații în care elevii merg la toaletă în curte.
Asta în timp ce România Educată, proiectul despre care președintele Klaus Iohannis și miniștrii susținuți de el au vorbit constant de 7 ani de zile, rămâne doar pe hârtie.
UPDATE: Ministrul Ligia Deca a anunțat că, prin noile legi ale Educației, va fi introdus Bacalaureatul tehnologic.
„Examenul de Bacalureat se pliază pe fircare profil, deci vom avea Bacul tehnologic, pe care liceele tehnologice îl propun și îl așteaptă de multă vreme”, a spus ministrul.
Ligia Deca a anunțat că vor rămâne două probe de competențe lingvistice, limbă străină 1, limbă străină 2, „tocmai pentru a crește potențialul de angajare și adecvarea absolvenților pentru societatea viitorului”, scrie Mediafax.
Ministrul a anunțat introducerea unei noi probe de competențe.
„Ce avem în plus față de formula de acum este o probă așa-zis complementară, de competențe de bază”, a spus ministrul. Aceasta probă va fi de Matematică sau Științe ale naturii ori de Istorie, Logică, Filosofie, Psihologie. La această probă, notarea se va face pe sistem admis/respins.
„În sesiunile de vară/toamnă, elevii vor avea mai puține discipline de examen, pentru că probele de competențe limngvistice pentru limba1, limba 2, probele de competențe digitale și proba de competență complementară se vor putea da încă din timpul anului școlar”, a mai anunțat Ligia Deca.
“Admiterea la liceu. Evaluarea Naţională rămâne în formula de până acum: probe scrise la matematică, limba şi literatura română şi limba maternă pentru cei care urmează gimnaziul în această formă. Se introduce ideea de concurs de admitere la profilurile liceelor unde există concurenţă dovedită în ultimii ani. Dacă liceele doresc să scoată aceste locuri în concurs pentru acele profiluri pe care le doresc scoase la concurs, liceele pot alege două probe evidenţiate pe profil. De exemplu, pentru chimie, biologie pot alege chimia şi biologia în aşa fel încât să poată selecta dedicat pentru potrivirea pentru profilul respectiv. Pentru 60 la sută din locurile de pe profilurile vizate se poate da concurs, 40 la sută din locuri rămânând în repartizare computerizată. Din aceste 40 la sută, prioritate pe 10% din dintre acestea vor avea elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau elevii de etnie romă. Subiectele sunt standardizate, unice elaborate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare, în conformitate cu programele la nivel gimnazial şi, evident, cu un grad de dificultate adecvat competiţiei, adică mai degrabă pentru selecţie decît pentru forma de examen sumativă pe care o are Evaluarea Naţională în acest moment”, a afirmat Deca.
UPDATE: Ministrul Educaţiei Naţionale Ligia Deca a declarat că nu se va mai putea renunţa unilateral la titlul de doctor, iar tezele de doctorat vor fi publice. Eventuale abateri de la etică, vor putea fi sesizate înainte de susţinere.
Ligia Deca prezintă schimbările majore din Educație
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat luni, la prezentarea proiectelor legilor educaţiei naţionale, că s-a ajuns în acest punct mult aşteptat de întreaga comunitate şcolară şi universitară, ea precizând că legile au beneficiat de un amplu proces de consolidare, au sprijinul politic al coaliţiei. ”Din cele 422 de măsuri, 75% sunt deja implementate, în curs de implementare sau se crează cadrul legislativ prin aceste două legi”, a mai spus ministrul, potrivit News.ro.
”Am ajuns în acest punct mult aşteptat de către noi cât sunt convinsă de întreaga comunitate şcolară şi universitară, de a prezenta variantele de legi ale educaţiei, legea învăţământului preuniversitar şi legea învăţământului universitar superior, după perioada de consultare publică”, a spus ministrul.
Ligia Deca a arătat că proiectele au beneficiat de ”un amplu proces de consolidare, ca urmare a punctelor de vedere venite din societate, din partea actorilor relevanţi, a instituţiilor şi autorităţilor şi care au şi sprijinul politic al coaliţiei”. Ministrul a arătat că legile s-au bazat pe proiectul România Educată şi pe rapoartele experţilor OECD.
”Am luat în calcul şi schimbările la legislaţia conexă”, a mai spus ea, precizând că este vorba de Codul Administrativ, legile justiţiei, precum şi deciziile CCR, precum şi angajamentele României.
”Din cele 422 de măsuri, 75% sunt deja implementate, în curs de implementare sau se crează cadrul legislativ prin aceste două legi”, a mai spus ministrul.
”21% sunt măsuri care ţin mai degrabă de legislaţia secundară sau au fost implementate parţial în cele două acte normative, 4% din măsuri nu au mai fost considerate oportune sau necesare, ca urmare a trabsformărilor survenite în urma pandemiei de covid-19”, a mai spus Deca.
Potrivit unor surse, proiectele legilor Educației vor fi făcute publice și vor sta în dezbatere timp de 10 zile.
Mandatele rectorilor vor trebui stabilite la maxim doua a cate 4 ani, fiecare. Ar fi o mare greseala daca vor fi mai multe mandate. Jitaru viseaza deja la al patrulea mandat. Acolo este instaurat clanul: jitaru, boisteanu, ulea, topa, samuila, brezuleanu etc.
Huooooooooooo !
Trebuie data afara de urgenta ! Aceasta individa continua distrugerea completa a invatamantului romanesc, inceputa de predecesor care la randul lui a primit ordin de la presedinte care si acesta a avut ordin de la „sefi” din afara !
Nu era suficient ca invatamantul a fost distrus aproape in intregime dupa 1989, la comanda ?!
Cu bacul tehnologic se poate intra la facultate? Sper ca nu.