Prima pagină » Actualitate » Ministrul Ligia Deca vine astăzi cu clarificări privind majorările salariale din Educație
Ministrul Ligia Deca vine astăzi cu clarificări privind majorările salariale din Educație

Ministrul Ligia Deca vine astăzi cu clarificări privind majorările salariale din Educație

02 iun. 2023, 11:15, 3 ,
în Actualitate

Ministrul Educaţiei Ligia Deca susţine vineri, 2 iunie, o conferinţă de presă pentru a face clarificări în legătură cu ordonanţa privind majorarea salariilor din sistemul de învăţământ. Conform unui anunţ sl Ministerului Educaţiei, conferinţa, programată la ora 12, va avea ca temă ”clarificarea aspectelor referitoare la aplicarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 53 din 1 Iunie 2023”.

OUG a fost adoptată joi, de Guvern, însă liderii sindicali s-au declarat nemulţumiţi de majorarea salarială propusă prin actul normativ, anunţând că greva declanşată în 22 mai va continua.

Sindicaliștii au anunțat că greva va continua

Vineri dimineaţă, şi purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a făcut precizări în legătură cu ordonanţa şi cu modul în care Guvernul a răspuns solicitărilor sindicaliştiilor, prezentând inclusv un pasaj amplu din Nota de fundamentare a actului normativ.

Cărbunaru a precizat că Guvernul a îndeplinit solicitările sindicaliştilor, fiind acordate majorări salariale de 1.000 lei brut/lună personalului didactic şi didactic auxiliar, respectiv de 400 de lei brut/lună pentru personalul nedidactic. De asemenea, pentru a oferi garanţiile solicitate de reprezentanţii federaţiilor sindicatelor din învăţământ privind acordarea unui salariu la nivelul salariului mediu brut pe economie pentru debutanţi sau asistent universitar, Executivul şi-a asumat acest angajament, care a fost inclus în Nota de fundamentare a Ordonanţei de Urgenţă privind majorările salariale din învăţământ.

Conform lui Cărbunaru, în urma negocierilor Guvern – sindicate s-a convenit asupra faptului că majorarea salarială acordată reprezintă un avans din creşterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar şi nedidactic din sistemul naţional de învăţământ începând cu 1 ianuarie 2024. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani: 40% în primul an, 30% în al doilea an, 30% în al treilea an. Dan Cărbunaru subliniază că Ministerul Muncii va finaliza legea nouă a salarizării până la 1 septembrie a.c., iar Guvernul o va trimite în Parlament pentru a intra în vigoare din 1 ianuarie 2024.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că Guvernul a oferit tot ceea ce au cerut dascălii pe termen scurt, mediu şi lung şi speră ca de marţi dascălii să revină la şcoală, începând de marţi. „Cum îndrăzneşte cineva să pună în dificultate examenele naţionale?”, a întrebat şeful statului care a adăugat că o generaţie întreagă trebuie să dea examenul de Bacalaureat şi să meargă apoi la universităţi.

„Este o generaţie întreagă care trebuie să dea Bac şi să meargă la universităţi. Deci îi pune în dificultate? E o generaţie întreagă care dă examenul de capacitate. După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut. Încă o dată, le-a dat tot ce au cerut. Acuma în ce temei să mai continue greva? Şi dacă liderii de sindicat naţionali şi judeţeni nu se înţeleg între ei, dascălii vor înţelege foarte bine acest semnal”, a conchis preşedintele Iohannis.

 

Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
redactia.ro
Cine e primul director de la stat cu venituri uriașe care își reduce drastic salariul lunar
Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
a1.ro
Imaginile momentului de la Insula Iubirii sezonul 9. Tot ce trebuie să știi despre cele 5 cupluri
Playtech.ro
Maria Mihalache, cea mai rapidă sportivă din România, dar şi cea mai frumoasă! Sacrificiile făcute pentru sport
observatornews.ro
EXCLUSIV. Reacţia lui Selly după ce un copil a fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, la Beach Please
Playsport.ro
Bolojan schimbă harta României. Comasarea primăriilor din țară și reducerea...
Evz.ro
Cum înfruntă șoferii din Kandahar canicula. Aer condiționat artizanal montat pe taxiuri
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
Detalii tulburătoare despre JAFUL de la BNR! A fost TORTURAT să spună ADEVĂRUL
Playtech.ro
Furtuni violente în România. Grindina a devastat gospodăriile, iar temperaturile au scăzut drastic în doar câteva minute
Dailybusiness.ro
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
RomaniaTV
Anamaria Prodan, anunţ de ultimă oră despre căsătoria cu Ronald Gavril. Party pe lux și opulență cu 50 de invitaţi, mese bogate, proţap şi lăutari / VIDEO
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Casa de vacanță a lui Cristi Borcea, de la Sinaia, distrusă de furtuna APOCALIPTICĂ. Curtea arată ca după bombardamente: Șapte pomi ai pe casă, ca să știi
redactia.ro
Cine este Smărăndița, noua șefă de la Guvern. Tânăra a fost numită de Ilie Bolojan într-o funcție de conducere
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 iulie 2025
12 iulie 2025