Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat marți, 20 iunie, într-o conferință de presă, că la anul șoferii vor putea circula pe „primii kilometri buni” din Autostrada Moldovei.
„Cum văd că se desfășoară lucrările, când vom avea primii kilometri buni de autostradă pe care se va circula, la anul, pe A7, ceea ce a reprezentat totuși un record. Eu mi-aș dori să fie cât mai mulți kilometri. În primul rând sunt loturile care au fost primele semnate, cele de la Ploiești spre Buzău, sunt două loturi de trei. La modul în care se lucrează de la Buzău în sus, în nord, până spre Pașcani este lăudabil și este de menționat.
Dar să știți că A7 nu se termină la Pașcani. Eu am principiul să se termine la Siret pe teritoriul României. Anul acesta vom scoate la licitație Pașcani-Suceava 100% și sper să reușim să scoatem la licitație și Suceava-Siret. Deci sunt proiecte care vor continua în același ritm”, a spus Sorin Grindeanu.
Autostrada Moldovei prinde contur
Amintim că șoseaua de mare viteză, de 320 kilometri, ar trebui să fie gata în următorii trei ani, până în 2026. Finanțarea se face din bani europeni, prin Planul de Redresare și Reziliență. Lucrările la alți 77 de kilometri de autostrada de la Bacău la Pașcani ar urma să înceapă în următoarele luni.
Porțiunea este împărțită în trei loturi in județele Iași și Neamț. Constructorul este român și are la dispoziție 30 de luni, adică un an și jumătate să termine lucrarea. Investiția finanțată integral din bani europeni se ridică la 4,68 miliarde de lei.
Până acum, Compania națională de administrare a infrastructurii rutiere a semnat contractele pentru 12 din cele 13 loturi ale A7. Ploiești – Buzău este prima porțiune a autostrăzii, are 63 de kilometri și este împărțită în trei loturi, unde pentru moment constructorii nu au avansat cu mult lucrările. În plus, lotul 3, de la Pietroasele la Buzău este singurul rămas fără câștigător.
De la Buzău, autostrada ar urma să continue până la Focșani, apoi Bacău și Pașcani. În total, 320 de km, pentru că în cele din urmă să ajungă până la Siret, la graniță cu Ucraina.
În momentul de față, 10 din cele 12 tronsoane au fost contractate de același constructor român. Compania are în lucru nu mai puțin de 250 de kilometri de autostrada, toți în Moldova.
A7 nu are utilitate economica. Fluxurile economice sunt cu Vestul, nu cu Sudul. Rolul A7 este intarirea controlului administrativ exercitat de Bucuresti asupra Moldovei. Si amanarea sine die pentru A8.
Si uite asa dragi ieseni, Iasul n.o sa aiba prea curand autostrada. A8, pe cand, ca ne sufocam in Iasul asta izolat ?