Prima pagină » Cancan » Mircea Radu și-a rectificat declarația de avere. Se cere demiterea sa din TVR

Mircea Radu și-a rectificat declarația de avere. Se cere demiterea sa din TVR

16 sept. 2020, 13:32,
în Cancan

Este scandal în Televiziunea Publica după ce Mircea Radu şi-a rectificat declarația de avere, după ce în primă fază erau trecute venituri de două ori mai mici. Potrivit primei declaraţii de avere depuse de către actualul șef al comunicării în TVR și consilier al Doinei Gradea, acesta câştiga de două ori mai puţin decât suma reală.

Concret, nu a primit 13.000 de euro (64.670 de lei), cât anunțase în luna iulie, ci 23.000 de euro (112.574 de lei). Sindicatul MediaSind a tras un semnal de alarmă asupra celor semnalate la finalul Consiliului de Administrație.

Mircea Radu și-a rectificat declarația de avere. Vedeta postului public a încasat aproape de două ori mai mult

La acea vreme Doina Gradea a recunoscut faptul că prezentatorul a primit pentru cele opt ediții ale emisiunii Down The Road mai mulți bani decât sumele notate în declarația de avere. Surse citate de paginademedia.ro au dezvăluit că membrii Consiliului de Administrație au cerut lămuriri în legătură cu modul în care vedeta postului public a încasat aproape de două ori mai mult.

Mircea Radu a revenit la TVR în ultima parte a anului 2019 pentru a prezenta Down the road, emisiunea dedicată unui grup de tineri diagnosticați cu sindromul Down care pleacă în aventura vieții lor. În ianuarie 2020, acesta a devenit și consilier al președintelui TVR Doina Gradea, iar din iulie ocupă postul de director de comunicare în cadrul instituției.

Sindicatul MediaSind cerea cu câteva săptămâni în urmă ca ANI și DNA să investigheze aceste „inadvertențe flagrante” din declarația de avere a vedetei TV. Aceasta include, însă doar veniturile de anul trecut, obținute pentru Down the road.

Se cere demiterea „de urgență” a lui Mircea Radu

Sindicaliștii cer acum demiterea „de urgență” a lui Mircea Radu „din toate funcțiile deținute în TVR” și„demararea unei anchete privind condițiile în care s-a încheiat un asemenea contract plătit cu sume discreționare din bani publici”.

„Este revoltător faptul că administrația Gradea atribuie contracte, din bani publici, de cele mai multe ori pe sume consistente, unor realizatori externi, în timp ce peste 80 la sută din profesioniștii din TVR sunt plătiți la minimul grilei de salarizare”, au mai spus cei de la MediaSind.

Filmările pentru emisiunea lui Mircea Radu au durat două săptămâni, timp de 12 ore pe zi, potrivit comunicatului transmis de TVR. Cât despre costuri, doar pentru format a fost nevoie de 95.570 de lei (aproximativ 20.000 de euro).

Faptul că Mirca Radu şi-a modificat declaraţia de avere a dus la un scandal monstru.

Pe lângă declaraţiile depuse de Doina Gradea şi consilierul său, au fost publicate documente asemănătoare și pentru membrii din Consiliului de Administraţie. Unii dintre ei încasează atât salariul de la postul public de televiziune, (unde sunt angajaţi pe diverse posturi), cât şi indemnizaţia de membru CA.

Ce spunea Mircea Radu după ce DNA a luat la puricat contractele din TVR

În trecut Mircea Radu a luat atitudine după ce contractele din TVR au fost luate la purificat de către DNA.

„Curăţenia în televiziunea publica e mai mult decât potrivită şi sănătoasă e un act de interes naţional„, a scris Mircea Radu, pe pagina sa de Facebook, într-o postare prin care distribuia comunicatul de presă al conducerii TVR despre acţiunea DNA.

Bugetul.ro
Satul miliardarilor din România unde se trăiește ca-n Monte Carlo. Cei mai mulți dintre locuitorii de aici au averi impresionante și vile de milioane
redactia.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit un fotbalist de la FCSB. Echipa lui Becali a făcut anunțul trist
Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
a1.ro
Te cunosc de undeva, sezonul 21, 1 martie 2025. Ce pereche a câștigat a treia gală a transformărilor. Cine a luat bonusul
Playtech.ro
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta din Biroul Oval
observatornews.ro
Afacerea cu care Remus a dat lovitura în Italia. A plecat din România și a reușit după 9 ani de muncă grea: "Nimeni nu ne cunoştea, eram doar eu cu tata"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Unde l-a sărbătorit Cristina Ich pe iubitul ei. Ipostaze fierbinți cu cei doi
realitatea.net
Cel mai murdar oraș din România. Localnicii se plâng de gunoaie necolectate și de o infrastructură de salubrizare jalnică
SportpeSurse
Actrița care i-a luat mințile lui Laszlo Boloni, fostul selecționer al României
Playtech.ro
Până când trebuie purtat mărțișorul ca să îți aducă noroc tot anul. Tradiția spune clar când trebuie să îl dai jos
Dailybusiness.ro
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
RomaniaTV
Se da a 13-a pensie, decizie oficială a Guvernului. Banii intră pe card de Paşte 2025
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Andreea Raicu, imagine BOMBĂ cu burtica de gravidă, la 47 de ani: Luna… a șasea
redactia.ro
Ce suspectează fiicele lui Gene Hackman că s-a întamplat în cazul morții marelui actor
ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`