Prima pagină » Local » Miss Universe 2019. Cine este tânăra care va reprezenta România în SUA – FOTO

Miss Universe 2019. Cine este tânăra care va reprezenta România în SUA – FOTO

18 nov. 2019, 15:58,
în Local

După un an de absență, România revine în concursul de frumusețe, Miss Universe.

Dorina Chihaia este frumoasa româncă care ne va reprezenta țara. Antreprenoarea, câstigătoarea titlului în cadrul Miss Universe 2019 va merge în Statele Unite ale Americii.

Selecția națională Miss Universe România 2019, a fost organizată în capitală de către agenția ExclusivEvent. Agenția este deținătoare a licenței Miss Universe în țară noastră, avându-l că și președinte pe Ernest Hadrian Böhm, Dorina Chihaia, a fost desemnată oficial reprezentanta României în cadrul competiției Miss Universe 2019.

Celebrând în acest an a 68-a ediție, Miss Universe, este caracterizată cea mai importantă și prestigioasă competiție internațională de frumusețe. Anul acesta se va desfășura în Statele Unite ale Americii în perioada 28 noiembrie – 9 decembrie.

Marea finală se va desfășura în Atlanta la dată de 8 decembrie și va fi transmisă în direct de către posturile tv internaționale FOX și Telemundo. De asemenea, competiția se va difuza și online pe www.facebook.com/MissUniverseRomania. În concurs vor fi prezente 90 candidate din tot atâtea țări. Marele premiu este în valoare de aproximativ 250.000 de dolari americani.

Cine este românca Dorina Chihaia, reprezentanta României în Miss Universe 2019 și de ce este ea remarcabilă:

Dorina este în vârstă de 26 de ani, având 1.75 m înălțime iar dimensiunile sale sunt 89-61-90. Dorina este născută în capitală și a avut domiciliul în Iași până în anul 2015. În prezent locuiește de 4 ani în Shanghai, China.

Este singura dintre cele 90 de concurente prezente în Miss Universe 2019 care cunoaște 5 limbi. Poliglota vorbește fluent română, engleză, chineză, italiană și spaniolă.

Dorina este absolventă a studiilor de licență din cadrul Facultății de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și studiile de masterat din cadrul Koguan Law School a Universității Shanghai Jiao Tong din Shanghai, China. Aceasta a absolvit studiile de master la una dintre cele mai prestigioase universități din China dar și din lume. Este clasată pe locul 56 în topul celor mai bune 100 de universități din întreagă lume.

În anul 2017, Dorina a fost premiată în Parlamentul României ca finalistă la categoria „Alte Continente” în cadrul Galei Ligii Studenților Români din Străinătate.

Din punct de vedere profesional, Dorina și-a început activitatea în 2014 ca și avocat în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase firme de avocatură din Florența (Italia). În 2015 după ce s-a mutat în China, a activat ca și consultant în cadrul unei companii specializate în comerț internațional, în Shanghai (China). Fiind pasionată de diplomație, drept internațional și relații internaționale, Dorina a decis să se perfecționeze în aceste domenii.

A ocupat în 2017 postul de Asistent al Consulului României din cadrul Consulatului României din Shanghai (China), iar în 2018 postul de membru al Comisiei Economice și Sociale a Organizației Națiunilor Unite pentru Asia și Pacific (United Nations ESCAP) în Bangkok (Tailanda). A fost singura aleasă dintre 600 de candidați.

Începând cu 2019, tânăra româncă face primii săi pași către antreprenoriat, înființând în Shanghai (China) o companie specializată în promovarea turismului românesc și a tradițiilor românești în China. La baza acestei afaceri a ca și obiectiv atragerea turiștilor chinezi, dar și a investitorilor chinezi în România.

În afara faptului că este antreprenoare, Dorina este și reprezentanta României în cadrul organizației internaționale „The World Youth Leaders”. O organizație ce aduce împreună tineri lideri din diferite țări și regiuni ale lumii. Desfășoară o activitate remarcabilă la nivel internațional. Domeniile vizate sunt știință, tehnologie, cultură ș.a.m.d.

Fiind adeptă unui mod de viață cât mai sănătos, Dorina își perfecționează permanent condiția fizică.  Frecventează sala de fitness 5 zile pe săptămână. Aceasta  și practică boxul, dar și artele marțiale.

Ce pasiuni are Dorina

Cea mai mare pasiune a Dorinei este lectura. Aceasta afirmă că doar citind și acumulând zilnic cunoștințe noi o ajută să se dezvolte intelectual și profesional. Dorina mai este pasionată și de vioară, dans și călătorii.

Dorina a mai reprezentat România în cadrul competiției Miss Imperial 2018 organizată în Shanghai, China.

Dorina este autorul articolului „16+1: Promises and Pitfalls for EU-China Trade Negotiations în the Context of One Belţ One Road Cooperation”. A apărut în 2019 în numărul 26 al revistei „Lext et scientia Internațional Journal”. Și publicată de Editura Universității Nicolae Titulescu.

„Sunt extrem de fericită că am reușit să-mi împlinesc încă un vis. Acela de a-mi reprezinta țara în cadrul celei mai importante competiții internaționale de frumusețe din lume – Miss Universe. Mă simt extrem de onorată să reprezint România în cadrul Miss Universe 2019. Sunt perfect conștientă de responsabilitatea pe care o am de acum înainte față de țara mea.

Mă voi folosi de acest eveniment mondial și de experiență mea ca și reprezentant al României în alte numeroase evenimente și organizații internaționale. Voi promova turismul, tradițiile și cultura României în fața a miliarde de spectatori și telespectatori din întreagă lume. Promit să fac tot ceea ce îmi stă în putere să promovez România cât mai eficient. De asemenea și să mă clasez pe un loc cât mai bun în cadrul competiției.

Le sunt profund recunoscătoare și le mulțumesc din suflet tuturor celor care au avut încredere în mine și m-au susținut de la bun început.  Familiei mele pentru încredere și suport, agenției ExclusivEvent pentru că m-au considerat cea mai potrivită pentru această misiune. Domnului Cătălin Botezatu pentru minunata rochie de seară pe care o voi purta pe scena marii finale Miss Universe 2019 din Statele Unite. Dar și tuturor prietenilor și sponsorilor care mă vor ajuta să facem împreună o imagine cât mai bună României în acest eveniment grandios”, a declarat Dorina Chihaia – Miss Universe România 2019.

Declarația preşedintelui Miss Universe România despre Dorina Chihaia

„Ţinând cont de educația și experiența sa profesională remarcabilă, Dorina Chihaia este fără îndoială una dintre cele mai pregătite delegate a României. Care ne-au reprezentant țara într-o competiție internațională de frumusețe până în acest moment. Dorina are inteligența, frumusețea și toate calitățile necesare pentru a face o imagine cât mai bună României în cadrul competiției Miss Universe.

Credem în potențialul ei și o vom sprijini cu tot ceea ce este nevoie pentru că România să se claseze pe un loc cât mai bun în cadrul competiției. Dorina este un model demn de urmat de către toate româncele frumoase care își doresc să se remarce în acest domeniu. Și să promoveze valorile României peste hotare!” a declarat Ernest Hadrian Böhm reprezentantul agenției ExclusivEvent și președintele Miss Universe România

Toți românii sunt invitați să urmărească evoluția Dorinei. În perioada 28 noiembrie – 9 decembrie 2019 din Statele Unite ale Americii, vizitând pagina oficială de facebook Miss Universe România – www.facebook.com/MissUniverseRomania. Pe această pagină se va putea vota România și veți putea vedea cele mai noi și mai fierbinți poze și filmări postate zilnic.

Sunt necesare cât mai multe voturi și like-uri pe pagină de facebook. Din partea românilor pentru a o susține pe Dorina în cursa pentru câștigarea coroanei Miss Universe 2019! Like-urile și voturile de pe paginile de facebook oficiale vor fi luate în calcul la punctajul final al competiției din Atlanta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`