Prima pagină » Local » Moldovean descoperit, la controlul de frontieră, conducând un ansamblu rutier, fără drept
Moldovean descoperit, la controlul de frontieră, conducând un ansamblu rutier, fără drept

Moldovean descoperit, la controlul de frontieră, conducând un ansamblu rutier, fără drept

23 apr. 2025, 13:35,
Redacția BZI în Local

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a fost depistat conducând un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept.

În data de 22 aprilie anul curent, în jurul orei 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu cetățenie R.Moldova, în vârstă de 45 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din autoturism și remorcă.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că ansamblul rutier are o masă totală maximă autorizată de 5.750 kg și că bărbatul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce vehiculele în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 decembrie 2025
22 decembrie 2025