Prima pagină » Local » Momente de panică pe o stradă din Iași! Un șofer teribilist a pierdut controlul mașinii în curbă și a fost la un pas de accident

Momente de panică pe o stradă din Iași! Un șofer teribilist a pierdut controlul mașinii în curbă și a fost la un pas de accident

24 nov. 2025, 02:00, 3 ,
Petronel Ștefan în Local

Camera de bord a unui ieșean a filmat un moment incredibil când un șofer a pierdut controlul mașinii și era să provoace un accident grav. Oamenii din comunitate sunt îngrijorați de acest comportament și cer să se ia măsuri

Incidentul s-a produs pe data de 22 noiembrie 2025, pe o stradă centrală din comuna Holboca, la câțiva zeci de metri de sediul primăriei. Un șofer conducea normal pe banda sa când, deodată, de pe contrasens, a venit o mașină în viteză, care era scăpată de sub control. Accidentul a fost evitat la limită, însă urmările puteau fi mult mai grave, în special dacă un pieton ar fi încercat, în momentul respectiv, să treacă strada.

Șoferul a pierdut controlul mașinii

Pe imagini se vede clar cum, într-o curbă de pe drumul comunal, apare în prim-plan un autoturism marca Volkswagen Polo. Strada era umedă, însă șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de mers; astfel, când a făcut virajul, a scăpat mașina de sub control. Acesta a încercat să o redreseze și a pătruns de mai multe ori pe contrasens, chiar atunci când venea o mașină din fața sa. În cele din urmă, șoferul a reușit să tragă de volan spre o străduță din apropiere și să oprească. Tot momentul a fost filmat de camera de bord a altui șofer, care circula regulamentar prin zonă. Acesta a oprit la timp, pentru a nu fi lovit de mașina Volkswagen. Imaginile au ajuns imediat și pe grupurile de Facebook, unde se postează momente din trafic.

„Am făcut toate demersurile legale către autorități, în legătură cu siguranța circulației”, a precizat Narcis Trofin, tânărul care a făcut postarea.

Oamenii vor măsuri suplimentare

Imaginile au ajuns și la viceprimarul din comună, care vrea să verifice filmările de la camerele de supraveghere pentru a îl identifica pe șofer. Mai mult, acesta a precizat că mulți tineri din comunitate au un astfel de comportament în trafic.

„Am văzut despre ce este vorba. Vom scoate imaginile de pe camerele de supraveghere din comună și le vom pune la dispoziția autorităților. Așa vor lua măsuri și, poate, a doua oară nu se va mai întâmpla așa ceva. Nu știu exact ce a vrut să facă șoferul, strada era puțin umedă și a pierdut controlul. Din păcate, sunt tinerii noștri din comună, care abia și-au cumpărat prima mașină și conduc în acest mod pe străzi – pun pe ceilalți oameni în pericol”, a declarat Constantin Doroftei, viceprimarul comunei Holboca.

Oamenii din comună au cerut să fie montate delimitatoare de viteză în astfel de zone pentru a crește siguranța pietonilor. Culmea, au existat delimitatoare montate, dar șoferii au făcut solicitări să fie înlăturate.

„Am avut cocoașe montate aproape la toate trecerile de pietoni din comună, chiar și acolo unde a fost incidentul acesta. Oricum, nu cred că în cazul acesta ar fi ajutat în vreun fel. Am vrut să încurajăm șoferii să conducă prudent, mai ales în proximitatea instituțiilor publice. Ulterior, cetățenii au făcut, în scris, că vor înlăturarea acelor delimitatoare de viteză, că își strică mașinile – după spusele lor. Dacă asta și-au dorit, noi i-am ascultat. Oricum, iarna trebuiau scoase, pentru că veneau mașinile de deszăpezit. Dacă vor dori să le montăm din nou, atunci trebuie să existe cereri”, a mai adăugat Constantin Doroftei.

Cu siguranță polițiștii rutieri vor face lumină în acest caz și îl vor identifica pe șoferul care a pierdut controlul mașinii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Criza în educație continuă după o decizie care schimbă structura anului de început la liceu. După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia. În timp ce autoritățile invocă scăderea numărului de absolvenți de gimnaziu și o optimizare a rețelei școlare, profesorii avertizează că vor rămâne fără ore, […]
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 martie 2026
06 martie 2026